Echipa feminină de fotbal Olimpia Cluj, campioana României în ultimii șase ani, perioadă în care a cucerit de cinci ori Cupa României, a participat în UEFA Women’s Champions League și a dat cele mai multe jucătoare pentru prima reprezentativă, are un nou antrenor.
Mirel Albon a devenit director tehnic al campioanei României, în funcția de antrenor principal al ardelencelor fiind numit Marius Suller.
”Marius Suller, fost jucător emblematic la Universitatea Cluj, s-a remarcat ca un technician extrem de riguros și de responsabil, antrenând în parteneriat cu Adrian Falub echipe de Liga 1 (ASA Târgu Mureș și Concordia Chiajna), dar și în țări mai exotice cum ar fi Emiratele Arabe Unite. Este un clujean care a făcut cinste comunității și care sperăm că va duce Olimpia în fazele superioare din Champions League, obiectiv declarat încă de la startul acestui sezon”, scrie site-ul oficial al clubului Olimpia Cluj.
Mirel Albon rămâne selecționerul primei noastre reprezentative și pregătește turneul Gold City Cup, care va avea loc în Antalya, acolo unde România va disputa trei partide de verificare (cu Turcia, Kosovo şi Polonia).
Reunirea tricolorelor e programată vineri, 24 februarie. În locul atacantului de la Sporting Huelva a fost convocată Mihaela Ciolacu.