Universitatea Craiova a fost învinsă, miercuri, în deplasare, 2-1, de FC Argeş, şi a fost eliminată din Cupa României la finalul meciurilor din grupă. La scurt timp, Mirel Rădoi și-a anunțat demisia, acuzând atitudinea conducerii clubului.
„Mai bine plec eu. Nu e normal, în momentul în care eu nu am dreptul, dar cei care stau sus au dreptul… Trebuie să se termine lucrurile astea la nivel de club. Trebuie să înţeleagă că drumul normal este cel pe care l-am discutat cu dânşii. Îmi pare rău pentru că nu am reuşit să ne calificăm mai departe în Cupă şi pentru ceea ce las în vestiar. Lucrurile care se produc din interior… Pentru mine este o problemă mare. Dacă în continuare se cred antrenori şi fac anumite evaluări înaintea mea sau mie… Din punctul meu de vedere nu pot continua”, a spus Rădoi.
Mirel Rădoi ar urma să fie înlocuit cu Corneliu Papură, pentru meciurile rămase din anul 2022. Antrenorul face parte din club și în acest moment, fiind responsabilul echipei secunde, din Liga 3.
Echipa mai are de jucat două meciuri până la finalul anului, cu CS Mioveni și Chindia.