„Sunt mulţumit pentru că nici nu îndrăzneam să mă gândesc la un asemenea scor, nici nu visam. Mă bucur pentru băieţi, pentru atmosferă, pentru că ne simţim ca acasă, şi cel mai important este că i-am făcut fericiţi pe românii care au fost prezenţi şi pe cei din faţa televizoarelor. Mă bucur că s-a creat această emulaţie în jurul echipei naţionale de tineret şi că suntem urmaţi de suporteri peste tot”, a spus Rădoi.

Tehnicianul se aşteaptă la un meci mult mai greu cu Anglia, în ce-a de-a doua etapă a grupelor Campionatului European de tineret.

„Cred că următorul meci, cu Anglia, va fi mult mai dificil. Anglia are un ritm mult mai bun de joc. Astăzi ne vom bucura de această victorie şi de mâine vom începe să vorbim despre Anglia, a mai spus Mirel Rădoi, la TVR.

Selecţionata de tineret a României a debutat cu o victorie superbă la Campionatul European de fotbal Under-21 din Italia şi San Marino, 4-1 (2-1) cu Croaţia, marţi seara, în Grupa C, pe San Marino Stadium din Serravalle.

Tricolorii au obţinut prima lor victorie la un Campionat European de tineret, la 21 de ani după singura participare anterioară. România va disputa următorul joc în Grupa C vineri, 21 iunie, contra Angliei, pe stadionul Dino Manuzzi din Cesena, de la ora 19:30.

În semifinale se califică echipele câştigătoare ale celor trei grupe şi cea mai bună ocupantă a locurilor secunde. Primele patru clasate se califică la JO 2020. Dacă printre acestea se află Anglia, va exista un baraj pentru JO de la Tokyo între celelalte două echipe clasate pe locul secund în grupe.

Agerpres

Citește și: Aplicația Clever Taxi a lui Daimler Benz a plătit un articol în Adevărul, care-i prezintă pe taximetriștii români drept niște brute limitate, homofobe și amenințătoare!

 
 

Urmărește-ne pe Google News