Mirel Rădoi, oficial noul selecționer al naționalei U 21: ”Este un vis devenit realitate”.
Vineri, 3 august, noul antrenor al reprezentativei de tineret a României a apărut pentru prima dată în fața reprezentanților presei de la numirea sa pe banca tinerilor tricolori.
Însoțit la conferința de presă de la Casa Fotbalului de Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, Mirel Rădoi a spus: „Este un vis devenit realitate, sunt onorat să mă aflu în această ipostază. Principiul meu este că indiferent că suntem la echipa națională sau la echipă de club, înainte de toate trebuie să existe respect, un lucru pe care jucătorii trebuie să-l înțeleagă: dacă vrei să fii respectat, înainte trebuie să oferi respect. Celelalte două lucruri pe care le aștept de la jucătorii mei sunt disciplina și mai ales să înțeleagă importanța tricoului pe care îl poartă, pentru că aici suntem la echipa națională”.
”Funcția pe care am avut-o până acum mă va ajuta foarte mult, întrucât toate datele pe care le avea antrenorul principal le aveam și eu, astfel că mi-a fost mult mai ușor să cunosc lotul și jucătorii”, a mai adăugat selecționerul U21.
Mihai Stoichiță: ”Sper ca Mirel să aibă parte și de puțin noroc”
„Am avut o pauză destul de lungă până am luat această hotărâre pentru că am vrut să găsim persoana potrivită. Este o alegere făcută în urma unei analize foarte amănunțite. Este o alegere făcută ținând cont și de faptul că reprezentativa U21 se află pe finalul campaniei de calificări, cu reale șanse de a merge la Campionatul European de anul viitor.
Astfel, cel mai potrivit a fost să avem o continuitate cu un antrenor care a făcut parte din acest grup și a ajutat la rezultatele acestei echipe. Sper ca Mirel să aibă parte și de puțin noroc, pentru că în ceea ce privește cunoștințele sale, nu are rost să discutăm, și să-și îndeplinească obiectivul stabilit: calificarea la EURO”, a declarat Mihai Stoichiță, directorul tehnic FRF.
Primul meci pe banca naționalei U21 a României pentru Mirel Rădoi va fi Portugalia – România, în 7 septembrie, meci contând pentru preliminariile Campionatului European U21 de anul viitor, găzduit de Italia și San Marino.
Tricolorii U21 sunt neînvinși și ocupă poziția a treia în grupa preliminară, de unde se califică direct la turneul final doar prima clasată. Cele mai bune patru din nouă ocupante ale locurilor secunde vor disputa un play-off pentru a stabili încă două selecționate care merg la EURO.
Clasamentul grupei:
Bosnia-Herțegovina | 7 | 5 | 0 | 2 | 19-5 | 15 |
Portugalia | 6 | 4 | 1 | 1 | 17-7 | 13 |
ROMÂNIA | 6 | 3 | 3 | 0 | 9-3 | 12 |
Elveția | 7 | 2 | 1 | 4 | 7-12 | 7 |
Țara Galilor | 6 | 2 | 1 | 3 | 6-8 | 7 |
Liechtenstein | 6 | 0 | 0 | 6 | 1-24 | 0 |
S-au jucat:
Bosnia-Herțegovina – Liechtenstein 6-0 (28.03.2017); Liechtenstein – ROMÂNIA 0-2, Elveția – Bosnia-Herțegovina 1-0 (13.06.2017); Bosnia-Herțegovina – ROMÂNIA 1-3, Elveția – Țara Galilor 0-3 (01.09.2017); ROMÂNIA – Elveția 1-1, Portugalia – Țara Galilor 2-0 (05.09.2017), Elveția – ROMÂNIA 0-2 (06.10.2017), Bosnia-Herțegovina – Portugalia 3-1 (10.10.2017), Liechtenstein – Elveția 0-2 (10.11.2017), ROMÂNIA – Portugalia 1-1 (10.11.2017), Țara Galilor – Bosnia-Herțegovina 0-4 (10.11.2017), Portugalia – Elveția 2-1 (14.11.2017), Țara Galilor – ROMÂNIA 0-0 (14.11.2017), Bosnia-Herțegovina – Țara Galilor 1-0 (23.03.2018), Portugalia – Liechtenstein 7-0 (23.03.2018), Elveția – Portugalia 2-4 (27.03.2018), Liechtenstein – Bosnia-Herțegovina 0-4 (27.03.2018)
Meciuri rămase de disputat:
Portugalia – ROMÂNIA, Țara Galilor – Liechtenstein, Bosnia-Herțegovina – Elveția (07.09.2018);
ROMÂNIA – Bosnia-Herțegovina, Elveția – Liechtenstein, Țara Galilor – Portugalia (11.09.2018);
Liechtenstein – Portugalia (11.10.2018); ROMÂNIA – Țara Galilor (12.10.2018);
ROMÂNIA – Liechtenstein, Portugalia – Bosnia-Herțegovina, Țara Galilor – Elveția (16.10.2018)
EXCLUSIV/Adevăratul motiv pentru care Kanal D a renunțat la Bianca Drăgușanu. Trădare, trădare, dar să știm și noi!
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!