Steaua procedează ca niciodată: își asigură viitorul. Iar schimbarea în bine coincide cu venirea la club a lui Mirel Rădoi (33 de ani). Finul patronului a impus reguli clare (l-a dat afară din prima pe petrecărețul Gabi Tamaș), dar nu doar disciplina este elementul de noutate.
Steaua tinde să devină un club profesionist, începând colaborarea cu diverși scouteri, personaje care lipseau cu desăvârșire din organigramă. Primii doi oameni care lucrează din umbră pentru Steaua sunt Vali Badea și Sorin Paraschiv. Cei doi urmăresc tineri de perspectivă și îi propun pentru achiziționare. Badea și Paraschiv, colegi cu Rădoi în ”sfertul” uefantastic din 2006, și-a dat OK-ul pentru cumpărarea a doi jucător de mare viitor: Daniel Benzar și Sebastian Mailat, ambii mijlocași talentați, care vor împlini în decembrie vârsta majoratului (primul, pe 30, iar celălalt – pe 12).
Are părinții plecați la muncă, în Austria
După Vlad Mihalcea, Daniel Benzar, fratele lui Romario Benzar (Viitorul Constanța), este al doilea tânăr acontat. Acesta provine de la LPS Banatul.
Povestea lui Benzar cel mic este prezentată de Ovidiu Vâlceanu, antrenorul care a lucrat cu tânărul în ultimii 7 ani: ”Daniel provinde dintr-un sat de lângă Timișoara. A făcut naveta de la Diniaș, de la 20 de kilometri de oraș. Provine dintr-o familie cu patru copii: două fete, dintre care una, Felicia, este mai mare decât toți și are 21 de ani, și doi băieți: Romario, de la Viitorul, și Daniel. Este un copil talentat, de care am căutat să am mare grijă. L-am luat și la mine acasă, i-am fost ca un tată, mai ales că ambii lui părinți sunt plecați în străinătate, la muncă, în Austria”.
”Este un talent pur. Și doar atât. Muncește mult la antrenamente. Poate juca orice post la mijlocul terenului. Ca sportiv, nu mi-a creat niciodată probleme. Dă bine cu ambele picioare, nu-ți dai seama dacă este stânaci sau dreptaci. La școală, a mai avut ceva dificultăți, nu este printre primii la învățătură, să spunem. Îi place Messi și e fan Barcelona. Și este stelist de mic!”, îl prezintă Vâlceanu, 35 de ani, pe tânărul venit la Steaua.
Contracte mici, perioade lungi
”Steaua îl vrea și pe Sebastian Mailat, de la LPS Banatul, dar părțile nu au ajuns încă la un acord. Se mai discută. Pe noi ne-au contactat, din partea Stelei, Vali Badea și Sorin Paraschiv. Iar contractele propuse nu sunt mari, ca sumă, și sunt pe perioade de timp îndelungate. Și el, și Benzar sparg ceasul la alergări. Spre exemplu, la 1.000 de metri, în loc de 4 minute, ei scoateau 3 minute! De ei trag mai multe cluburi, Voluntari, ACS Poli…
Pe Pădurariu, un alt tânăr de perspectivă, ni-l cere un club din Italia”, mai spune tehnicianul, care este profesor de Educație Fizică la liceul bănățean, unul recunoscut în toată țara pentru faptul că scoate fotbaliști pe bandă rulantă.
Steaua i-a mai transferat în această vară pe Sulley Muniru, Gregory Tade, Aymen Tahar, Jugurtha Hamroun, Alexandru Tudorie, Jean-Sony Alcenat, Cătălin Carp și Vlad Mihalcea.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!