Steaua a câștigat campionatul, după acest 0-0 la Iași și înfrângerea ASA-ului din Tg Mureș, cu 1-2, pe teren propriu în fața Oțelului Galați. Costel Gâlcă, antrenorul steliștiștilor, se va despărți de echipă, locul său urmând să fie luat, cel mai probabil de Mirel Rădoi. Emeric Ienei, cel mai titrat antrenor al Stelei din toate timpurile, crede că Rădoi are veleități de antrenor.

Emeric Ienei îl creditează cu mari șanse pe Mirel Rădoi ca viitor antrenor al Stelei. „Nu știu ce va decide conducerea clubului în privința viitorului antrenor, dar, dacă va fi Mirel Rădoi, eu cred că el are veleități de antrenor. Va trebui să gestioneze bine tot ceea ce se întâmplă la Steaua, pentru că vine la o echipă care nu țintește decât titlul de campioană”, a declarat Emeric Ienei pentru Sportnews.ro, care crede că acest titlu cucerit de roș-albaștri este unul meritat. „Steaua merita să câștige acest campionat”, a mai spus Emeric Ienei în exclusivitate pentru Sportnews.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News