“Sandu şi acest individ Dragomir sunt principalii responsabili pentru situaţia grea în care se află fotbalul. Păi cum, domne, să desfiinţezi Craiova că aşa vrei tu? E inadmisibil. Din cauza lor s-au dus Bacăul, Timişoara, chiar şi UTA”, a răbufnit fostul lider al minerilor. Cozma a adăugat supărat: “Ce fac acum Sandu şi Dragomir ca să oprească acest dezastru? «Omoară» Rapidul şi «U» Cluj! Ce e nebunia asta, când vor să se oprească?”. Miron Cozma şi-a amintit despre o discuţie cu cei doi “grei” ai fotbalului nostru din toamna anului 1996: “După vreo opt etape, când Jiul era în luptă pentru podium, Sandu şi Dragomir m-au invitat la Federaţie, la o bere. «Doar nu vrei să câştigi campionatul?», m-au întrebat ironic. Jocurile erau făcute şi eu, vezi Doamne, îi încurcam. Mi s-a pus pata, că eu sunt mai nebun, şi am aruncat cu berile după ei”. Încet-încet, Jiul s-a “stins”: “În retur, m-au legat şi s-a ales praful şi de Jiul. A supravieţuit sezonul ăla datorită punctelor acumulate în tur, apoi s-a prăbuşit în «B»”.

Nu se mai bagă bani negri

În ceea ce priveşte situaţia dezastruoasă a cluburilor, Cozma are un răspuns: “Au ajuns aşa pentru că în fotbal nu se mai bagă bani negri. Procuratura a intrat pe rol şi a închis robinetul”. Fostul şef al Jiului Petroşani l-a atacat dur şi pe George Copos, pentru că a dus Rapidul în insolvenţă: “Copos n-a ţinut Rapidul, Rapidul l-a ţinut pe el. Pentru mine, este cel mai mare escroc din fotbalul românesc. A beneficiat din plin de pe urma acestui club şi acum îl îngroapă”.

Urmărește-ne pe Google News