Venirea omului care a stat în spatele succeselor germanului Michael Schumbacher la Ferrari și care ține legătura cu fostul mare campion F1 aflat într-o situație medicală complicată este descrisă astfel pe site-ul ACR:
”În ziua de 11 octombrie 2019, domnul Jean Todt, Președintele Federației Internaționale a Automobilului (FIA) și Reprezentant personal al Secretarului General ONU pentru Siguranța Rutieră, a efectuat o vizită oficială la București, la invitația Automobil Clubului Român.Domnul Jean Todt a avut întrevederi la Primăria Generală a Municipiului București, ocazie cu care i-a fost înmânată, în cadru oficial, “Cheia Orașului” Municipiului București și s-a discutat și s-au pus bazele unei posibile competiții de Formula E pe circuitul din jurul Palatului Parlamentului
Comunicat ACR:
S-a întâlnit cu Raed Arafat și cu oficiali din Ministerul Transporturilor
Todt s-a întâlnit cu Raed Arafat, șeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) și cu oficiali din Ministerul Transporturilor, dar despre prezența lui s-a aflat doar după ce a trecut, deși este un nume uriaș în istoria sporturilor cu motor.
Vizită care are și caracter electoral
Vizita are un substrat bine conturat. Puternic contestat, actualul președinte al ACR, Constantin Niculescu, dorește să convoace alegeri în perioada următoare, iar venirea lui Todt are caracter electoral.
ACR, și nu Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS), deține două voturi, la alegerea președintelui FIA, iar Todt n-a refuzat invitația în România.
Cine e Jean Todt
Jean Todt, 73 de ani, și-a început cariera în raliuri, disciplina în care a fost vicecampion mondial în 1981 în calitate de copilot al lui Guy Frequelin. Apoi a avansat progresiv în conducerea echipelor de raliuri, de anduranta și de Formula 1, ajungând să ocupe posturi de director sportiv la Peugeot-Talbot, apoi PSA Sport și Ferrari, unde a devenit director general, între 2006 și 2008.
Todt ocupă funcția de președinte al Federatiei Internationale de Automobilism (FIA) încă din 2009. În 2017 a fost reales pentru al treilea mandat și ultimul.
În 2015, cel care își împarte viața cu actrița malaeziană Michelle Yeoh, a fost numit trimis special al ONU pentru securitatea rutieră, după ce a angajat puternic FIA în această luptă.