Mitică Dragomir i-a avut alături, printre alţii, pe Viorel Păunescu, fostul preşedinte al Stelei, actual şef al Federaţiei de Nataţie, pe Adalbert Kassai, secretar general al FRF, şi pe fiul acestuia, un obişnuit al deplasărilor cu naţionala, pe Nae Manea, director al Rapidului, precum şi alte persoane care se regăsesc în anturajul delegaţiei României.

“Corleone” a semnat pacea cu Ionuţ Lupescu, director general al Federaţiei, care l-a reprimit în avionul naţionalei, dând o masă pe Champs Élysées, pe propria cheltuială. “Bă, e criză, dar voi sunteţi prietenii mei!”, a trâmbiţat Mitică. Bosul LPF l-a avut ca invitat de onoare pe marele tenismen Ilie Năstase.

«Nu e Adrian Mutu, dar îl avem pe Nasty»

“Nu-l avem pe Mutu, dar îl avem pe Nasty!”, a glumit Dragomir, în momentul în care fostul mare sportiv a descălecat la local direct de pe motoscuter, spre deliciul celor care se aflau la masă. Cum cel mai ieftin meniu costa 23,80 de euro, iar invitaţii, 20 la număr, nu s-au dat la o parte de la a servi platouri cu specialităţi culinare franceze, nota de plată a trecut uşor de 2.000 de euro.

S-a mâncat şi s-a băut bine, vin, bere şi, chiar, şampanie. Cel puţin şase chelneri roiau în jurul mesei “number one”, dar s-au ales cu bacşişuri de minimum 50 de euro! Să fie primit! Hai România!

Năstase l-a luat pe scuter pe Păunescu

Prânzul, început la ora 14.00, a durat mai bine de două ore. Ilie Năstase a fost primul care a plecat şi l-a luat în cârcă şi pe Viorel Păunescu.

“Pozează, mă, că asta e faza anului! Se urcă Viorel pe motocicletă. E mai nebun ca mine”, ţipa Mitică Dragomir, care s-a ridicat de la masă şi a comentat: “Nu mă urc cu Năstase, că mă vede Vica, nevastă-mea, şi mă vrea întreg acasă”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News