Și da, despre sport a vorbit cu bucurie. Mitică Popescu a declarat pentru Libertatea că, în mod normal alege să urmărească meciurile la televizor, dar că a ”avut nevoie” de adrenalină, așa că a acceptat să asiste live la partidele de la BRD Bucharest Open 2018.

Și, ca orice împătimit al sportului alb, are și o jucătoare preferată: nimeni alta decât Simona Halep, a cărei evoluție o urmărește demult. „Îmi place mult tenisul şi am trăit cu emoţie toate competiţiile Simonei Halep.” a povestit Mitică Popescu, care a recunoscut că a trăit cu maximă tensiune finala de la Roland Garros în care ”micuța româncă” a luptat din toate puterile pentru titlu. ”M-am bucurat ca un copil când a câștigat” a spus actorul.

Dar Mitică Popescu urmărește, de fapt, mai toate meciurile jucătoarei clasate pe locul I WTA și se necăjește când nu iese victorioasă din competiție. ”M-am întristat când a pierdut, mai ales când a pierdut şi când nu era cazul”, a mai spus Mitică Popescu.

Actorul a mai povestit că simte nevoia să comenteze meciurile – fie ele de tenis sau de fotbal – motiv pentru care îl sună pe vechiul lui prieten Cristian Vlad, scenarist şi realizator al emisiunii „Dale lu Mitică”. Cei doi se cunosc de foarte mulţi ani şi, pe lângă emisiune, au în comun pasiunea pentru sport. ”„Amândoi suntem insomniaci şi petrecem ore vorbind atât despre scenarii, cât şi despre sport. Uneori ne prinde şi 12.00 noaptea, dacă vorbim despre tenis”, l-a dat de gol Cristian Vlad.

Mitică Popescu se uită cu plăcere și la fotbal. Chiar plecat în concediu fiind, a âncercat să nu rateze nicio partidă de la Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia. La final, a tras și o concluzie. „A fost mai slăbuţ faţă de alţi ani. Au jucat mai ciudat, pentru scor. Nu au fost meciuri spectaculoase”, a adăugat el.

Dansuri populare, figurație și …Leopoldina Bălănuță

Mitică Popescu s-a născut la 2 decembrie 1936 la Bucureşti. În 1967 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” din Bucureşti. A urcat pe scenă încă de când era elev și făcea parte, potrivit propriilor mărturisiri, din trupa de dansuri  populare a școlii. ” Dansuri populare românești și rusești, că așa era pe vremea aia” și-a amintit actorul.  A prins pasiunea pentru teatru de pe vremea când mama lui ”îl căra” la spectacole de operetă.  Și totuși, o vreme a preferat să stea în umbră și să facă bani din figurație în spectacolele Armatei. A absolvit apoi institutul și a debutat la Teatrul Mic, în 1973, în piesa ”Philadelphia eşti a mea” de Brian Friel, regia Sorana Coroamă Stanca. În anul următor a jucat în spectacolul ”Matca” de Marin Sorescu, în care a interpretat rolul logodnicului, alături de regretata Leopoldina Bălănuţă, cu care s-a şi căsătorit, în 1977.

A rămas fidel acestui teatru, unde a jucat până în 2010.


Citește și: Ilie Micolov a compus una dintre cele mai fredonate melodii românești. „Dragoste la prima vedere”, scrisă după întâlnirea cu o fată la Miliție


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News