Antrenorul americanilor, spaniolul Domenec Torrent, a vrut să-i facă un cadou fostului mijlocaș ofensiv al Craiovei, pe care l-a folosit titular în amicalul cu suedezii de la AIK Stockholm, jucat la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe.
Iar Mitriță, 24 de ani împliniți în ziua partidei, i-a răsplătit încrederea. După ce a ratat o ocazie în minutul 10, Alex a înscris un gol superb în minutul 50, cu un șut de efect, direct la vinclu, la care portarul a rămas fără reacție.
Fanii americanii îl compară deja cu David Villa, starul spaniol care a marcat 80 de goluri în 4 sezoane petrecute la New York.
Universitatea Craiova a dat lovitura cu transferul lui Alexandru Mitriță la New York City, primind în schimbul său 8,5 milioane de dolari (aproximativ 7,425 milioane de euro).