În afara contractului de imagine cu Mitsubishi mai aveţi alte colaborări de acest gen?
Nu. Am avut două propuneri, dar pentru că n-am cumpărat niciodată produsele pe care ar fi trebuit să le promovez am refuzat politicos. Nu-mi place să păcălesc pe nimeni.
O părere sinceră despre oamenii din fotbal?
Cred că ne încadrăm perfect în societatea românească sau cel puţin nu facem notă discordantă. Supermediatizarea unora ne afectează tuturor imaginea, dar cred că vina aparţine în primul rând goanei după rating. În 90, am urmărit o emisiune la care au participat Liiceanu şi regretaţii Augustin-Doinaş, Paler şi Paleologu. M-am simţit extraordinar. Realizam pentru prima dată ce potenţial spiritual există în ţara asta. Acum, văd că se promovează ciudăţenii ca Porno- Piticul, Ogică şi Sexy-Brăileanca. Ce ar mai fi de spus?
Aţi avut vreun mentor?
Am învăţat mult de la unii colaboratori pe care i-am avut, începând cu Aurel Țicleanu, în 1992, şi terminând cu Dan Petrescu. Mi-au influenţat enorm cariera şi Vasile Simionaş, Walter Zenga şi Cosmin Olăroiu, dar în nici un caz n-aş putea spune că am avut un mentor.
Credeţi că va fi afectat fotbalul românesc de criza financiară mondială? Dar Unirea Urziceni?
Sunt convins că se va face simţită criza şi în fotbalul nostru, sper ca Unirea să nu sufere. Dacă vom avea probleme şi vom fi nevoiţi să reducem cheltuielile, vom fi puşi în faţa unui examen dificil, pe care trebuie să-l promovăm.
Vă amintiţi când aţi plâns ultima oară?
Da, când a marcat Pădureţu în semifinala Cupei României. A fost golul care ne ducea în finala Cupei şi, automat, în Cupa UEFA. Asta însemna îndeplinirea, în doar 10 luni, a obiectivului fixat pe trei ani.
Se pricep femeile la fotbal? Credeţi că în România ele trebuie îndepărtate sau aduse mai aproape de acest fenomen?
Nu sunt misogin, dar cred că femeile nu-şi pot găsi locul în interiorul fenomenului. Nu mi le imaginez antrenând o echipă masculină sau conducând un club. N-am nimic împotriva femeilor din presa sportivă, dar le văd punând doar întrebări mondene sau scriind editoriale, nicidecum făcând consideraţii de ordin tactic sau cronici de meci.
Are trei fini fotbalişti
MM Stoica are nu mai puţin de trei fini fotbalişti: pe Bordeianu, stelistul Ghionea şi jucătorul lui Dinamo Kiev, Florin Cernat. Mai mult, managerul Unirii Urzicenii se pregăteşte să-l năşească pe Dănălache.
MM Stoica a declarat într-un interviu, acordat recent postului sport.ro, că filmul său preferat este “A fost odată în America”, ascultă muzica lui Kusturica şi ar recomanda oricui cartea lui Erich Maria Remarque, “Nimic nou pe frontul de Vest”.