De când au auzit că Mihai Stoica, unul dintre oamenii care ţine frâiele clubului de fotbal Steaua, le va fi coleg, puşcăriaşii freamătă deja în celule. Dacă unii vor să-l cunoască personal, alţii abia aşteaptă să-i aplice o corecţie fizică personajului ce nu le e deloc la inimă.
“Sunt anumite informaţii ce vin dinspre penitenciare, conform cărora unii dintre deţinuţi ar vrea să-l atace pe Mihai Stoica, dar şi pe alţi condamnaţi în acest dosar. Noi ne vom lua toate măsurile pentru ca acest lucru să nu se întâmple, toţi cei care au intrat acum în spatele gratiilor fiind monitorizaţi cu atenţie”, ne-au declarat surse de la “Penitenciare”.
A luat cu el şi tricouri cu Steaua
Când poliţiştii de la “Urmăriri” i-au bătut la uşă, Mihai Stoica avea deja bagajul făcut. Printre lucrurile pe care şi le-a luat cu el la închisoare sunt şi tricouri cu emblema Stelei, semn că şi acolo va fi un aprig apărător al clubului, în stafful căruia a fost până acum două zile.
fotografii: Vlad Chirea
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!