ComenteazăÎn anii 90, Irlanda termina mai mereu pe ultimul loc în Turneul celor 5 Națiuni. Se spunea atunci că ea dispune de unul dintre cele mai puternice pachete de înaintare din lume, însă doar atât. Revoluția rugby-ului din ”Insula Verde” s-a produs în ultimii ani ai secolului trecut, mai precis din 1998 încoace, atunci când antrenor al primei selecționate a fost numit Warren Gatland. Fost taloner, fără selecție pentru All Blacks deși a susținut 17 meciuri pentru Noua Zeelandă (nu au fost contabilizate în palmares), acesta cunoștea bine și Irlanda, și sportul cu balonul oval de acolo.
Pe primul plan se află selecționatele provinciale
Gatland nu s-a ocupat doar de prima echipă națională, ci și de restructurarea rugby-ului de acolo. Fiind neozeelandez, el a pus accent pe selecționatele provinciale. După cum se știe, națiunile mari din Sud (Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă) se sprijină tocmai pe acestea. Nicidecum pe cluburi, care sunt amatoare în general. Acestea sunt, de altfel, și cele care participă, începând din anii 90, în Super Rugby. Gatland n-a găsit, însă, în Irlanda un teren virgin, și acolo funcționând selecționate provinciale, în număr de patru. Selecționate care în ultimii 15 ani au jucat un rol important și în competițiile continentale: Munster – campioană a Europei în 2006 și 2008, vicecampioană în 2000 și 2002, Leinster – campioană a Europei în 2009, 2011 și 2012, Ulster – campioană a Europei în 1999, finalistă în 2012, și Connacht – semifinalistă în European Challenge în 2004, 2005 și 2010.
Tot în 1998, anul numirii lui Gatland, s-a mai produs un eveniment important pentru rugby-ul Irlandez. Atunci, la Campionatul Mondial de juniori din Franța, selecționata ”verzilor” a cucerit medalia de aur. Atunci s-a ridicat generația lui Brian ODriscoll, emblematicul jucător retras din activitate anul trecut.
Și succesele galeze se leagă de Gatland
Gatland a părăsit selecționata Irlandei în 2001, anul în care s-a ratat la mustață câștigarea Turneului celor 6 Națiuni și realizarea ”Marelui Șlem” – a pierdut la esaveraj, în fața Angliei, pe care a învins-o în meci direct, din cauza eșecului neașteptat cu Scoția. Neozeelandezul n-a rămas, însă, în afara rugby-ului mare. A antrenat pe Gloucester, câștigând titlul de campion al Angliei (2003, 2004 și 2005), dar și pe cel al Europei (2004). În 2007, a fost numit antrenor al Țării Galilor. Iar de atunci, selecționata ”penelor de struț” a reușit câteva performanțe deosebite: a câștigat Six Nations în 2008 și 2012, de fiecare dată cu ”Grand Slam”, iar la Cupa Mondială din 2011 a jucat în semifinale.
Cupa Regiunilor a fost un fiasco la noi
O strategie asemănătoare cu a lui Gatland a avut și John Phillips, pe vremea când acesta a antrenat echipa României. După plecarea sa (noiembrie 2000), FR de Rugby (FRR) a încercat organizarea unui campionat inter-provincial după modelul existent în Sud, dar și în Irlanda, Țara Galilor și Scoția (cele trei națiuni nordice au înțeles că nu se pot lupta, de la egal la egal, cu cluburile franceze și engleze, mult mai bogate, iar atunci au înscris în competițiile continentale echipe provinciale). Acest campionat la care participau selecționatele Moldovei, Dobrogei, Transilvaniei și Bucureștiului n-a avut însă succes, fiind abandonat la scurt timp. Semn că la noi aparteneța la o provincie se manifestă doar verbal… Mai apoi, după câteva eșecuri usturătoare suferite de echipele noastre de club în cupele europene, FRR a decis să înscrie în Scutul European (Challenge Cup, mai apoi) selecționata Bucureștiului. Tot pe ideea de a alcătui o echipă capabilă să rivalizeze cu cele din Europa de Vest. (*)
Recent, FRR a decis ca echipa de club campioană a României să participe la viitoarea ediție a Challenge Cup… Altfel spus, s-a renunțat la selecționata Bucureștiului. Rămâne de văzut dacă CSM Baia Mare va putea face față acestei competiții, mai ales că la toamnă o parte dintre jucătorii ei vor participa cu echipa națională la Cupa Mondială din Anglia.
(*) Cel mai mic buget pe care îl are un club din elita rugby-ului francez (Top 14) este de circa 9 milioane de euro. La vârf, echipe precum Toulon, Stade Francais sau Toulouse au bugete ce depășesc 30 de milioane de euro. Cam la fel stau și echipele de club engleze.