‘Nu este nici o oferta pentru Coman. El si impresarul sau doresc doar o marire de salariu’, a fost declaratia lui Viorel Moldovan. Dani Coman, care parea resemnat ca va continua in Grant dupa ce i se oferise o marire de salariu, s-a enervat insa la culme. Goalkeeperul s-a certat cu Moldovan si a refuzat sa joace in amicalul cu Bastia.
Libertatea: De ce nu ai jucat contra corsicanilor?
Dani Coman: M-au deranjat foarte tare declaratiile lui Viorel Moldovan. Am vorbit cu domnul Bergodi si am ramas in tribuna.
De ce crezi ca Moldovan a facut acele declaratii?
E in necunostinta de cauza. Cred ca a fost o trecere prea brusca de pe teren la birou, care l-a bulversat putin. Am cerut o copie dupa oferta sa i-o arat si lui. Poate citi asta si in Marca de azi (n.r. – ieri).
Cristiano Bergodi ii intelege situatia
Ce ti-a zis Cristiano Bergodi?
Dansul ma intelege pentru ca a fost si el fotbalist, la fel cum il inteleg si eu ca este acum antrenor si are nevoie de cea mai buna echipa pe teren.
Pana la urma cum a fost? Ai vrut sa pleci sau ai vrut o marire de salariu?
Vreau sa se inteleaga foarte bine. Eu nu am cerut nici o marire de salariu. Nici macar cu un euro mai mult. Am vrut sa plec in strainatate, dar am inteles ca nu se poate. Apoi conducerea mi-a propus o marire de contract pe care am acceptat-o. Nu depaseste limita maxima din lot. Tot ce vreau este ca oficialii sa ma respecte la fel de mult cum o fac si suporterii.
Ai lipsit la un meci. Maine ai amical cu Sochaux. Refuzi sa aperi?
Sunt sigur ca vom ajunge la un numitor comun. Am vorbit si cu Grigore Sichitiu si i-am spus ca as vrea ca totul sa se finalizeze cat mai repede ca sa fiu linistit. Totul era clar, rezolvasem si cu domnul Copos, dar Viorel Moldovan a stricat tot. S-a dat mai destept decat este.
Dar pana la urma ai discutat cu directorul sportiv?
Da. Am avut o discutie in contradictoriu. Banuiesc ca a venit de la mare si a fost dezinformat. Daca continua disputa asta, o sa zic si eu mai multe.