Viorel Moldovan si Daniel Pancu, “tunurile” date de Rapid pe piata transferurilor in aceasta iarna, au participat ieri, cu antrenorul Razvan Lucescu, la o conferinta de presa.
“Numarul 9 la Rapid e al lui Badoi, asa ca nu mi-am permis sa cer acest numar. Mi-ar fi placut sa joc cu 9 pe spate, altul nu am gasit si am cerut tricoul cu 99. Daca nu am un 9 pe spate nu ma simt bine. Sper sa fie cu noroc si sa dau cat mai multe goluri, chiar 99”, a declarat Viorel Moldovan (foto dreapta). Daca pe varful ardelean il intereseaza sa dea cat mai multe goluri pentru noua sa echipa, Daniel Pancu (stanga) a facut calcule pentru a stabili cat a pierdut din contractul cu Besiktas si se gandeste la o revenire in forta, care sa-i creasca iar cota pe piata externa.
“Nu pot sa spun ca fac un pas inapoi venind la Rapid, pentru ca Rapid continua in Cupa UEFA, iar Besiktas a fost eliminata. Venind in Giulesti, am facut calculele si stiu cati bani am pierdut. Sper sa am castiguri fotbalistice mai mari”, a spus mijlocasul, care a adaugat: “Vreau ca Rapid sa fie din nou „o rampa de lansare spre Europa”“. Pancu, posesor al tricoului cu numarul 19, nu exclude nici varianta de a continua cu Rapid si din vara, existand posibilitatea, conform propriilor declaratii, sa ramana aici pana in 2009.
Bineinteles, Razvan Lucescu a avut numai cuvinte de lauda pentru noii sai elevi: “Cu ajutorul lor, Rapidul poate deveni o forta. Am demonstrat in aceasta toamna ca ne putem lupta cu orice adversar”.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!