Acest moment va avea loc înaintea meciurilor din această etapă și următoarea, în toate competițiile FRF, inclusiv Cupa României, Liga 2, Liga 3, meciurile echipelor naționale feminine de senioare și Under 19, precum și în partidele din Superliga României.
„Astăzi, fotbalul românesc a pierdut o legendă, iar noi, toți cei care iubim acest sport, am pierdut un model. Helmut Duckadam nu a fost doar un portar excepțional, ci un simbol al imposibilului transformat în realitate. Prin prestația sa eroică de la Sevilla, a înscris România pe harta fotbalului mondial. Gândurile noastre se îndreaptă către familia sa și către cei care l-au iubit și respectat. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, anunță președintele FRF, Răzvan Burleanu.
Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
'Nu-mi place să vorbesc despre el!' Ce spune mama lui Mircea Badea despre fiul ei celebru
Viva.ro
Mădălin Ionescu spunea în urmă cu mai mult timp: „Facem foarte mult sex...”, însă anunțul făcut de Cristina Șișcanu i-a surprins pe toți: „Abia vorbim. Nu știu ce să fac, nu știu cât va ține. Suntem ceva... praf”. Ce se întâmplă cu mariajul lor
Libertateapentrufemei.ro
Maria Popovici a înflorit după divorț, iar noua relație a transformat-o total. A slăbit și nu mai iese din haine multate. Imaginile despre care vorbește toată lumea
FANATIK.RO
Cum să ai cearșafuri apretate fără să folosești fierul de călcat. Trucul viral te ajută să economisești timp și bani
Elle.ro
Cum arată Anastasia și Natalia, cele două fiice ale cuplului Adelina & Cristi Chivu și ce a dezvăluit soția fostului fotbalist despre acestea: „Au ajuns la vârsta la care...”
Unica.ro
Acasă la Anca Țurcașiu. Artista stă într-un apartament din Panduri, pe care l-a decorat ca-n povești / GALERIE FOTO
Observatornews.ro
Un cățel, primul care a intrat în Schengen prin Vama Petea, în aplauzele polițiștilor de frontieră
HOROSCOP
Horoscop 1 ianuarie 2025. Peștii au nevoie de repere clare, care nu pot veni decât din interior, pentru a păstra ceea ce e frumos în viața lor