Moment incredibil la hochei pe gheață, în turneul olimpic feminin, joi, 3 februarie. Cu două minute și 20 de secunde înainte de finalul celor 60 de minute, Susanna Tapani a marcat pentru Finlanda pentru 2-5, dar golul, deși clar, nu a fost sesizat de sistemul de avertizare din poartă, nici de vreuna dintre cele patru arbitre și nici de oficialii de la video.

În imaginea cu încetinitorul, se vede clar că pucul a depășit linia porții.

Partida s-a încheiat, jucătoarele s-au îndreptat spre vestiare, însă, după studiul imaginilor, s-a observat greșeala. Pucul trecuse linia porții, gol valabil!

Brigada de patru arbitri, condusă de americancele Kelly Cooke și Lacey Seniuk, a decis să se rejoace ultimele două minute și 20 de secunde, de la scorul de 2-5!

Fetele au revenit pe gheață, dar nu s-a mai întâmplat nimic!

Americancele, campioane olimpice en-titre, i-au dedicat victoria Briannei Decker, accidentată grav în timpul partidei, după ce o sportivă finlandeză a căzut peste piciorul ei stâng.

Ronja Savolainen, stânga, a căzut pe Brianna Decker. Foto: Profimedia.
Americana a fost luată cu targa de pe gheață. Foto: Profimedia

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News