Monica Niculescu, a treia favorită, s-a calificat în semifinalele turneului BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce a învins-o pe Andreea Mitu cu 4-6, 6-0, 6-2.
Niculescu și-a egalat performanța de anul trecut la turneul de la București, când a fost învinsă în semifinale de Simona Halep, care ulterior a câștigat titlul. Monica Niculescu (27 ani, 41 WTA) și-a asigurat un cec de 11.300 dolari și 110 puncte WTA prin victoria de vineri. Mitu va primi 5.900 dolari și 60 de puncte WTA. În penultimul act, Niculescu o va întâlni pe învingătoarea dintre italianca Sara Errani, principala favorită, și Anna Tatishvili (SUA).