Campionul sârb a dus mâna la inimă, în semn de recunoștință, zâmbind, dar, ulterior, nu și-a mai putut stăpâni emoțiile și a cedat: și-a pus prosopul în cap și a izbucnit în lacrimi.
Încurajările de pe arena new-yorkeză nu l-au ajutat pe Djokovici. El a ratat astfel ocazia de a câştigat toate cele patru titluri de Mare Şlem pe parcursul unui singur an, performanţă pe care a reuşit-o ultima oară australianul Rod Laver în 1969, şi de a deveni totodată primul jucător din istorie care cucereşte 21 de titluri majore.
„Dacă cineva merită titlul, ești tu”, i-a spus Djokovici, la final, lui Medvedev. Din nou, sentimentalul sârb a fost la un pas să izbucnească în plâns.
Aş vrea să spun că, deşi n-am câştigat meciul, inima îmi este plină de bucurie şi sunt cel mai fericit om în viaţă pentru că voi m-aţi făcut să mă simt foarte special. Mi-aţi atins sufletul. Nu m-am simţit niciodată astfel la New York. Vă iubesc.
Novak Djokovici, la finalul partidei: