Actualele motoare turbo V6 de 1,6 litri din Formula 1 ajung chiar și la 1.000 de cai putere și consumă cu 30% mai puțin combustibil decât fostele motoare V8. Cu toate acestea, corul nemulțumiților le impută faptul că sunt prea complicate, că sunt prea scumpe și că nu sunt suficient de zgomotoase.
În consecință, reprezentanții constructorilor prezenți deja în circuit și alți fabricanți atrași de ideea înscrierii în Formula 1 (Lamborghini, Ilmor) s-au întâlnit sâmbăta trecută și au stabilit viitorul următoarei generații de propulsoare.
Motoarele vor fi mai ieftine și mai zgomotoase
Pe scurt, acestea vor fi la fel de puternice, dar mai ieftine și mai zgomotoase. În plus, s-ar putea renunța la cantitatea maximă de benzină pe care un monopost o poate utiliza în timpul unei curse (în prezent, 105 kilograme), din dorința piloților de a lupta la limită de la începutul până la sfârșitul cursei.
Potrivit revistei germane Auto Bild Motorsport, Jean Todt, președintele Federației Internaționale de Automobilism (FIA), a anunțat că fabricanții de motoare ay la dispoziție următoarele două luni pentru a propune modificări concrete.