În precedentele 464 de meciuri ca antrenor, Jose Mourinho nu pierduse niciodată la o diferenţă de cinci goluri. Lusitanul a încercat să minimalizeze proporţiile eşecului, refuzând să accepte că a fost vorba de o umilinţă, dar a recunoscut superioritatea adversarului. “Este o înfrângere grea, dar în nici un caz nu este o umilinţă”, a declarat Jose Mourinho.

Are complexul catalan

Rezultatul este uşor de digerat tocmai pentru că în acest meci nu am avut nici o şansă de victorie. Barcelona a jucat foarte bine, iar noi – foarte prost”, a declarat Mourinho. Şi totuşi, impresia că actualul antrenor al lui Real începe să sufere de complexul catalan este din ce în ce mai puternică. Portughezul nu a câştigat nici una din cele şase partide jucate împotriva Barcelonei. Culmea, precedenta înfrângere suferită de cel supranumit “The Special One” data din 28 aprilie, tot în faţa catalanilor! Mourinho pierdea atunci cu 1-0 pe Camp Nou, în returul semifinalei Ligii Campionilor, dar se califica în ultimul act şi avea să câştige trofeul din postura de antrenor al lui Inter Milano.

Pep Gurdiola a stabilit un record greu de bătut

Josep Guardiola (39 de ani), tehnicianul Barcelonei, a câştigat categoric duelul antrenorilor cu Jose Mourinho, stabilind un record greu de egalat: cinci victorii din tot atâtea meciuri împotriva Realului! “Am obţinut o victorie mult mai clară decât am fi crezut. Nu ne-am aşteptat ca adversarii să joace atât de slab ”, a declarat Guardiola.

Refuzat de Diarra?

În minutul 87 al meciului, la scorul de 4-0, camerele televiziunii Canal+ au surprins o discuţie aprinsă între Mourinho şi Mamadou Diarra. Fotbalistul, aflat pe banca de rezerve, ar fi refuzat să intre pe teren, motivând că soarta partidei fusese pecetluită şi că el nu mai are motiv să joace!

Urmărește-ne pe Google News