ComenteazăUrziceniul joacă în Liga Campionilor, însă în oraşul ialomiţean nimic nu trădează acest lucru. Odată cu lăsarea serii, lumea se retrage în ascunzişul caselor, singurele locuri mai animate rămânând cele câteva baruri care transmit meciul pe ecrane mari, precum şi agenţia de pariuri. Aici îl întâlnim pe nea Eugen Stanciu (56 de ani), “unirist” vechi.
“La agenţie vii să câştigi. Totuşi, nu poţi să uiţi de suflet. Am pus cinci bilete şi pe unul am jucat şi Unirea. Eu cred că putem scoate un X. Sevilla e echipa dracului, dar Dan Petrescu e antrenor mare”. De altfel, lumea e îndrăgostită de “Bursuc”, iar patronului Dumitru Bucşaru i-ar ridica statuie la fiecare intersecţie. “Domnu Bucşaru a făcut enorm de multe pentru oraş”, ne spune nea Costică, un domn de vreo 50 de ani, care a jucat 20 de ani pentru echipa din Urziceni.
Ne aşezăm la masă cu doi dintre cei mai infocaţi fani şi dialogul se înfiripă rapid. “Nu cred că pierdem azi”, declară optimist Cristian Iordache (37 de ani), în timp ce, împreună cu prietenul său Bebe (40 de ani), încearcă în van să anime atmosfera, unul bătând într-o tobă, iar celălalt strigând într-o portavoce “Unirea” sau “campionii”.
“Hai, pensionarilor”, se adresează el celorlalţi prezenţi pe terasă, după care ne mărturiseşte: “Aşa e mereu. Noi încercăm să ne încurajăm echipa, dar nu suntem susţinuţi”. Meciul începe şi, din păcate, echipa lui Dan Petrescu oferă rareori prilejul suporterilor adunaţi pe terasa singurului hotel din Urziceni să se manifeste.
Golurile spaniolilor smulg câteva înjurături printre dinţi, însă la sfârşitul meciului puţinilor fani nu le trece nici un moment prin cap să-şi apostrofeze favoriţii. Şi ca adrenalină, şi ca distonocalm, Unirea e medicamentul cu care Urziceniul adoarme în fiecare seară. Şi visează frumos, calificări în primăvară sau cai verzi pe pereţi, adică acelaşi lucru.