Plecările masive din ultima perioadă din cadrul staff-ului ploieştean – Morthada Abdellatif (kinetoterapeut), Ignacio Martinez (preparator fizic), Răzvan Negoiţă (maseur), cu toţii transferaţi la Al-Ittihad, echipa antrenată de fostul selecţioner Victor Piţurcă, dar şi iminenta plecare în Turcia, la Sivasspor, a ”secundului” Yuksel Yesilova, nu fac decât să întărească ideea că situaţia nu este una roz în curtea ”lupilor”.
Mai mult decât atât, semieşecul din ultima partidă de campionat l-au făcut pe patronul Dan Capră să fie dezamăgit de evoluţia echipei şi a anunţat că se va implica personal la formaţia sa prin luarea de măsuri drastice. Finanţatorul ”găzarilor” şi-a arătat clar susţinerea necondiţionată pentru jucătorii săi, dând de înţeles că ”oaia neagră” din curtea prahovenilor este tehnicianul echipei, Gheorghe Mulţescu:
”Nu mai are rost să spun nimic despre rezultatul cu Oţelul. Este ruşinos să nu baţi ultima clasată. Eu nu sunt neapărat supărat pe rezultat, cât sunt dezamăgit de joc. Echipa mi se pare a fi în cădere şi unii vor să mă convingă de faptul că lotul Petrolului nu are valoare! Până se termină turul voi găsi şi vinovaţii!
Astfel, se pare, că zilele antrenorului Gheorghe Mulţescu la Ploieşti sunt numărate şi că partida de sâmbătă, din deplasare, cu Universitatea Cluj ar putea fi ultima pentru tehnicianul de 62 de ani.
Conform gsp.ro, Mulţescu este ofertat de o echipă din Emiratele Arabe Unite, dar că o decizie privitoare la viitorul său o va lua după meciul de la Cluj:
”După meci voi cântări situaţia mea şi voi lua o decizie”, a declarat Mulţescu pentru Gazeta Sporturilor.
Potrivit surselor SportNews.ro, conducerea Petrolului s-ar fi orientat rapid pentru postul de ”principal” în cazul plecării lui Mulţescu. În pole-position pentru preluarea băncii tehnice, s-ar afla doi antrenori italieni care au cochetat cu fotbalul din Liga I.
Este vorba de Cristiano Bergodi (50 de ani), care tocmai a refuzat să preia funcţia de antrenor principal la Rapid (DETALII AICI), şi de Walter Zenga (54 de ani), ambii fără angajament în prezent.
Walter Zenga este liber de contract, după despărţirea de Al Jazira, din Emiratele Arabe Unite. În aceeaşi situaţie se află şi Cristiano Bergodi, după demiterea de la echipa italiană Brescia.
Palmares antrenor – Walter Zenga
Ca antrenor, Zenga are în palmares un titlu de campion al României, cucerit cu Steaua Bucureşti în 2005, precum şi eventul, campionat-Cupa Serbiei, realizat cu Steaua Roşie Belgrad, în 2006.
Palmares antrenor – Cristiano Bergodi
Cristiano Bergodi a antrenat Sassuolo, FC Naţional, CFR Cluj, Rapid, Politehnica Iaşi, Steaua, Modena, Pescara şi Brescia. De la ultima a fost demis în luna martie. Nu a reuşit să câştige niciun trofeu cu echipele pe care le-a antrenat.
Partida U Cluj – Petrolul Ploieşti se va disputa sâmbătă, începând cu ora 20.30. Meciul va fi transmis de postul LOOK TV şi livetext pe SportNews.ro.