La capătul unei evoluţii de coşmar în preliminariile CM 2010, România a avut, totuşi, noroc. După umilinţa din Serbia (0-5), “tricolorii” căzuseră în urna a treia valorică pentru calificările la Euro 2012, dar au revenit în cea de-a doua urnă graţie victoriei cu Ferţ şi neputinţei Israelului de a câştiga în Elveţia.

Partida Elveţia – Israel (0-0), de care a depins revenirea României în urna a doua valorică, a fost arbitrată de o brigadă românească, alcătuită din Alexandru Tudor, Cristian Nica şi Aurel Oniţa. În condiţiile unui meci presărat cu durităţi, Alexandru Tudor a arătat nu mai puţin de opt cartonaşe galbene (patru elveţienilor şi patru israelienilor), iar în minutul 60 l-a eliminat pe Avihay Yadin, mijlocaşul oaspeţilor.

Singurul obiectiv rămas la îndemâna băieţilor lui Răzvan Lucescu, revenirea în urna a doua valorică pentru tragerea la sorţi a calificărilor la Euro 2012, a fost îndeplinit după succesul de miercuri cu Ferţ (3-1). Căzuţi în urna a treia după dezastrul din Serbia (0-5), “tricolorii” au avut şi ceva noroc, întrucât Israelul, cu ex-stelistul Saban şi cu Ştrul, fotbalist născut în România, printre titulari, principalul contracandidat la ocuparea ultimului loc în a doua grupă valorică, nu a reuşit să se impună în Elveţia, clasându-se imediat în spatele României.

Vom întâlni un singur adversar dificil, nu doi

Astfel, am evitat în ultima clipă perspectiva de a întâlni nu unul, ci doi adversari de calibru în preliminariile Euro 2012. În loc să ne batem într-o grupă cu Spania şi cu Serbia pentru primul loc, care asigură calificarea directă, sau pentru poziţia secundă, care trimite la baraj, vom lupta cu un singur nume mare pentru unul dintre primele două locuri.

Tragerea la sorţi, pe 7 februarie 2010

Tragerea la sorţi a preliminariilor Euro 2012 va avea loc pe 7 februarie 2010, la Varşovia. Vor exista şase grupe de câte şase echipe şi trei grupe de câte cinci echipe. Ocupantele primului loc din fiecare grupă şi echipa cu cel mai bun punctaj de pe locurile secunde se vor califica direct la turneul final din Ucraina şi Polonia, iar celelalte opt formaţii care se vor clasa pe poziţia a doua în fiecare grupă vor fi trimise la baraj. Meciurile din preliminariile Euro 2012 se vor disputa în perioada septembrie 2010 – noiembrie 2011.

Coeficienţii Euro 2012

Urmărește-ne pe Google News