“Am lucrat cu dânsul la Colibaşi, am făcut naveta împreună, mergeam cu autobuzul de la uzină“, povesteşte primarul Gheorghe Drăgan, din comuna Lunca Corbului, când este întrebat ce amintiri îl leagă de Cornel Penescu, patronul clubului de fotbal FC Argeş, arestat şi cercetat pentru cazul “mită pentru arbitri”. Edilul foloseşte culorii vii când îl descrie pe “domnul Penescu”: “Ne-a ajutat la modernizarea unei şcoli de la Cieşti şi la inundaţii. Este un om extraordinar!”.

Apoi, totul devine basm, ca-n pastelurile lui Alecsandri: “A sponsorizat «Pomul de Iarnă» din trei sate ale comunei, a dăruit peste 200 de pachete anual“. Ce mai… “Nea Cornel”, “un om deosebit, înţelegător, care ajuta oamenii. Mă primea şi la el la firmă, să discutăm diverse proiecte pentru comună“. Tot ce i se întâmplă lui Penescu e, aici, unde sunt doi Dumnezei, “o nedreptate. Am rămas foarte surprins când am auzit ce se petrece. Dacă această acţiune de arestare a început la Bucureşti şi a continuat la Piteşti, probabil vor urma şi alte cazuri”. Pe 8 septembrie anul trecut, acel fel de Dumnezeu, care îţi pune ceva pe masă, trebuia declarat cetăţean de onoare al comunei. “Eram pregătiţi să îi acordăm titlul de cetăţean de vază al comunei, dar pentru că festivitatea a fost una modestă nu s-a mai întâmplat acest lucru“, mai spune Drăgan. Azi, Dumnezeu a coborât pe pământ… Cu picioarele pe pământ. Şi nu a apucat să devină cetăţean de onoare.

Era sponsor şi la Viitorul Lunca Corbului

Cornel Penescu, patronul Argeşului, s-a ocupat şi de echipa de fotbal a comunei, Viitorul Lunca Corbului. “Din păcate, de când a devenit finanţator la FC Argeş nu a mai contribuit cu aşa multe sponsorizări. O să murim fără dânsul!”, spun localnicii. Viitorul ocupă un modest loc 7, în seria Sud, a Ligii a V-a argeşene. “Abia ne-am mai revenit. Am bătut cu 6-1 pe AS Ungheni”, spune primarul. Băieţii i-au dedicat succesul lui Penescu. Să se întoarcă sponsorul!

Rudele nu o lasă pe femeie să vorbească  Mama Ionela suferă cu inima

La intrarea în satul Pădureţi se află casa în care s-a născut şi a crescut Cornel Penescu. Echipa ziarului “Curierul zilei” a încercat să stea de vorbă cu mama patronului, Ionela Penescu (71 de ani), însă în întâmpinarea jurnaliştilor a ieşit doar omul care se ocupă de locuinţă, Cătălin. “Persoana pe care o căutaţi nu este acasă. Alte amănunte nu pot să vă dau”. Mai târziu, femeia nu a fost lăsată să stea de vorbă cu ziariştii, membrii familiei trimiţând-o înapoi în casă. “Vreţi doar să vă vindeţi ziarul! Cum v-aţi simţi dacă aţi fi în locul mamei lui? V-a dat cineva acceptul să veniţi aici, să faceţi poze? “, i-au expediat aceştia pe “presari”, adăugând că mama lui Penescu suferă cu inima şi un posibil dialog i-ar putea afecta sănătatea şi mai mult.

În schimb, Liviu Moraru, 42 de ani, care a făcut grădiniţa şi şcoala primară cu omul de afaceri, şi-a amintit: “Îi plăcea să danseze căluşul, participa la concursuri, a fost şi la Cântarea României! Noi suntem din generaţia «decreţeilor », cea cu decretul împotriva avortului. Nu l-am invidiat niciodată pentru averea lui, fiindcă a muncit, a creat locuri de muncă. Mulţi din sat mănâncă o pâine datorită lui“.

Nu mai sunt locuri în celule !


Dacă mai sunt “săltaţ
i” mulţi arbitri, nu se vor mai închide uşile la sediul Poliţiei argeşene din Piteşti. Din 45 de locuri în celule mai sunt libere doar 10.

Robert Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, a explicat ieri că arestul Poliţiei din Trivale are 45 de locuri: “În momentul de faţă, 35 sunt ocupate. Celulele au câte 4 şi 6 locuri”.

«Corpo» stă cu Libertatu

Cu alte cuvinte, dacă mai sunt “săltaţi” mulţi arbitri sau alţi oficiali din fotbalul românesc, arestul ar putea închide, la propriu, uşile. “Celulele au duş cu robinet şi WC turcesc”, a completat Radu, care a specificat că persoanele reţinute în cazul “mita lui Cornel Penescu” nu stau în aceeaşi încăpere, pentru că aşa sunt regulile”. Dintre cei reţinuţi în legătură cu scandalul de corupţie care a zguduit fotbalul românesc – patronul lui FC Argeş, Cornel Penescu, şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, vicepreşedintele Marcel Lică, arbitrii Marcel Savaniu şi Sorin Corpodean, Liviu Făcăleaţă şi Cristian Libertatu – doar ultimul e “cazat” cu “Corpo”, însă legătura lui Libertatu cu cazul Penescu e indirectă.

Pe de altă parte, recursul la decizia de reţinere pentru 29 de zile a celor trei persoane acuzate de luare de mită (Savaniu, Corpodean, Lică) a fost amânat pentru azi, la ora 12.00. (Iuliana Stoica)

 
 

Urmărește-ne pe Google News