Dărăban este primul nume important din fotbalul românesc care s-a stins în 2017. Ultimul deces care a marcat fotbalul românesc în ultimele zile a fost cel al lui Jean Pădureanu.

Iată mesajul lui Pușcaș: 

„Din păcate, sunt prea mulți care pleacă devreme dintre noi. Ieri s-a dus și cel care mi-a fost antrenor la juniorii mari, tineret și seniori la FC BIHOR , GHEORGHE DĂRĂBAN.

A jucat 8 sezoane pentru Oradea ( 1968-1976 ), iar apoi s-a dedicat meseriei de antrenor. Un neaoș român, născut în HOLOD a reușit să pornească în fotbal din Beiuș și să debuteze în Divizia A la Crișul Oradea, exact la barajul de promovare din 1968. Era singurul român la acea vreme din echipă.

Formula era cu Katona – Balogh, E Nagy , Lukacs, Popovits- Nagy, DĂRĂBAN- Szucs , Tomes , Kun I , Harsany. A reușit să se impună, să se facă plăcut și s-a integrat foarte bine nevorbind o boabă limba maghiară. A fost un salahor pe teren dedicându-se în totalitate, cât îi permitea talentul, fotbalului orădean.

A trecut cu aceeași ambiție la antrenorat. Nu știu ce-au învățat colegii mei de generație de la el, dar pentru mine a însemnat mult. A fost omul care mi-a dat încredere. Țin minte că după un meci al tineretului, am urmărit partida echipei de seniori din tribună.

Aveam 17 ani și mi-a spus: «Îi vezi pe ăștia? Tu poți să-i depășești! Ai răbdare, fii serios, muncește și o să vezi că vei debuta!».

Așa a fost. M-a debutat nea IMI JENEI la seniorii lui FC Bihor, în Divizia A peste 6 luni, la Oradea, împotiva Sportului Studențesc, care-i avea în componență pe Aurică Rădulescu, Mircea Sandu, Chihaia, Ciugarin, Tavi Ionescu, Paul Cazan, Mitică Manea, Moraru, Tănăsescu, Stroe etc 

Nu împlinisem 18 ani. Am simțit tot timpul că ține la mine, că vede ceva în mine. Ținea, de fapt, la toți colegii mei de generație. Era pasionat. Îi mulțumesc din suflet pentru încurajările din perioada debutului. Sunt foarte importante pentru orice tânăr care vrea să facă performanță.

DUMNEZEU SĂ TE ODIHNEASCĂ, DOMNULE DĂRĂBAN !

Gheorghe Dărăban

 
 

Urmărește-ne pe Google News