Nimic nu îl mai poate opri pe Mutu. Nu pe teren, ci în afara lui! După ce în noaptea de marţi spre miercuri a săptămânii trecute, înaintea meciului de la Belgrad, Adrian a fost surprins de paparazzii Libertăţii cu două domnişoare, în compania cărora a stat până la 3 dimineaţa şi a consumat băuturi alcoolice, “Briliantul” a continuat petrecerea după meciul ruşinos de la Belgrad.
După un scurt 0-5 pe teren, Mutu a revenit în grabă la hotel şi a plecat valvârtej la party-ul organizat de Ratko Buturovici, patronul Vojvodinei Novi Sad, un temut interlop din ţara vecină, închis în 2004 pentru scurt timp, după ce echipa sa a fost implicată în scandalul meciurilor trucate pentru mafia pariurilor.
După fluierul de final al partidei Serbia – România, Mutu a mers la hotel, s-a schimbat, şi-a împachetat în grabă lucrurile, a părăsit locaţia pe o ieşire laterală, plecând spre Novi Sad, oraş aflat la 96 de kilometri de Belgrad, pentru a participa la petrecerea lui Buturovici.
A petrecut şase ore după meci
Ghinionul fotbalistului a fost că “evadarea” sa a fost surprinsă pe cameră de postul SOS Kanal Belgrad, imaginile fiind preluate şi de Gazeta Sporturilor. “Decarul” naţionalei a stat la party-ul de la hotelul “Park” din Novi Sad de la ora 1.00 până la 7 dimineaţa. Nu există mărturii că a băut, dar e cert, după zâmbetul pe care l-a afişat, că s-a simţit foarte bine.
Spre dimineaţă, Adi a revenit la hotelul “Hyatt” din Belgrad. Şi-a luat bagajele şi a plecat spre Florenţa, fără să anunţe şi să salute pe nimeni din staff-ul reprezentativei. Luni se antrena deja la Firenze, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
“Dacă este vreun jucător care să nu respecte principiile mele, sunt obligat să iau măsuri. Când nu există responsabilitate în afara terenului, se transmite acelaşi lucru şi în timpul meciului, pentru că ăştia suntem noi”. Răzvan Lucescu, selecţioner
“Atitudinea lui Mutu a fost una lipsită de respect! Nu voi tolera acte de indisciplină în următoarea campanie. Răzvan are tot dreptul să ia măsurile necesare”. Ionuţ Lupescu, director general FRF
«Se poate droga din nou!»
Prof. dr. Florian Tudose, seful secţiei de psihiatrie de la Spitalul Universitar din Bucureşti, a analizat comportamentul “Briliantului”: “Adrian Mutu are o personalitate imatură şi cu probleme deosebite de stabilitate. Pe de altă parte, personalitatea acestui sportiv este şi slab structurată, în sensul că nu are o scară a valorilor morale. El trebuie să fie un exemplu pentru ceilalţi jucători, însă, din păcate pentru echipa României, Mutu nu prea ştie ce este aceea responsabilitate. Nu poţi să fii jucător de naţională cu asemenea tulburări de personalitate şi cu un comportament labil. El are impresia că este peste ceilalţi, de aceea şi-a permis să meargă la petreceri, înainte şi după meci. Îmi pare rău pentru el, dar cred că e ratat din punct de vedere fotbalistic. Dacă nu apelează la un specialist în psihoterapie, va avea probleme şi mai mari. Spre exemplu, se poate droga din nou!”. (Nicolae Oprea)
Aventurile lui Mutu la naţională
2004: Cu două zile înainte de meciul cu Macedonia, din preliminariile CM din Germania, Adrian Mutu împreună cu Bogdan Lobonţ şi cu Adrian Neaga au fost la un bar de striptease din Craiova.
2006: În turneul de pregătire susţinut de naţională în SUA, Adrian Mutu a fost exclus din lot de selecţionerul de atunci, Victor Piţurcă. Motivul? “Briliantul” s-a certat la cuţite cu Piţurcă şi a avut tupeul să-l ameninţe pe secundul Ştefan Iovan (căpitanul de la Sevilla) că-l dă afară de la echipa naţională!
2006: Aflat într-un restaurant în Constanţa, tot înaintea unui meci al naţionalei, cu Bulgaria, din preliminariile CE 2008, Adrian Mutu a avut un schimb dur de replici cu un ospătar, Gigi Grosu. După câteva ore, Grosu a fost chemat de un intermediar în camera lui Mutu de la hotel, pe motiv că “Briliantul” vrea să se împace şi să-i ofere un tricou cu semnătura lui. Ajuns în cameră, ospătarul a fost bătut de Mutu cu o rangă învelită în prosop.
2009: În noaptea de marţi spre miercuri, înaintea meciului de la Belgrad, Mutu împreună cu Adrian Cristea s-au distrat în două cluburi din Bucureşti, până la ora 3 dimineaţa, cu vodcă şi vin, dar şi cu două fete.
Vrea să-i ceară iertare lui Răzvan Lucescu
Rugat să comenteze episodul Novi Sad, Mutu a cerut linişte: “Vreau să mă relaxez un pic, apoi voi vorbi într-o conferinţă de presă”. De asemenea, impresarul Victor Becali a comentat: “Mutu a greşit când a plecat fără să ceară acordul cuiva. A încercat să îl sune pe Răzvan, însă acesta nu i-a răspuns. Lucescu nu a spus niciodată că nu îl va mai chema pe Adrian la naţională. Nu mă voi amesteca între ei, e o problema care trebuie discutată de cei doi. Am vorbit cu Adi Mutu şi mi-a spus că vrea să-i ceară iertare lui Răzvan Lucescu”.