Adrian Mutu (30 de ani) poate părăsi Fiorentina doar pentru o sumă mare de bani. Dacă vor să-l transfere pe atacantul român, ruşii de la Zenit Sankt-Petersburg vor trebui să plătească clubului italian 12.000.000 de euro.
Cotidianul “La Repubblica” pretinde că a aflat suma în schimbul căreia Fiorentina ar fi dispusă să se despartă de Adrian Mutu în această iarnă. În condiţiile în care contractul “Briliantului” cu gruparea toscană expiră abia în 2012, italienii ar cere nu mai puţin de 12.000.000 de euro pentru a-l ceda pe atacantul român ruşilor de la Zenit Sankt-Petersburg! O sumă cu 4.000.000 de euro mai mare decât cea plătită de Fiorentina lui Juventus, în 2006, pentru achiziţionarea lui Mutu. Fotbalistul de 30 de ani ar încasa în Rusia un salariu stagional de aproximativ 4.000.000 de euro, dublul celui pe care îl are în prezent la Florenţa. Acesta pare a fi singurul detaliu care l-ar putea convinge pe Adrian Mutu să părăsească Italia. El se află încă în proces cu Chelsea în privinţa despăgubirilor financiare pe care englezii i le pretind după ce fostul lor jucător a fost prins consumând cocaină.
Prezent la petrecerea juniorilor
Adrian Mutu şi aloei fotbalişti ai Fiorentinei au participat, miercuri seară, la petrecerea de Crăciun dedicată juniorilor clubului italian. La apariţia “Briliantului”, micuţii jucători ai formaţiei toscane s-au înghesuit lângă scenă pentru a-l fotografia.