Mutu explică de la ce a pornit conflictul cu Mourinho. ”Briliantul” a împlinit astăzi 40 de ani și a vorbit despre disputa pe care a avut-o cu antrenorul portughez în perioada în care cei doi erau la Chelsea.
„Da (n.r. a existat un conflict cu Mourinho), pentru că el a înjurat Romania si eu m-am supărat atunci şi ne-am certat. Tot așa s-a întâmplat. Nu voia să mă lase la echipa naţională şi a fost un mic incident”, a declarat Adi pentru Telekom Sport.
Mutu a vorbit și despre momentul în care a ajuns la Chelsea, în 2003: „Am ales Chelsea pentru că Chelsea a plătit. Venise Abramovich în forţă. A plătit o grămada de bani, aproape 23 de milioane de euro.
Mi-au dat şi mie un salariu foarte mare. Şi pentru că a fost cea mai concretă ofertă, chiar daca avusesem un an extraordinar, ieşisem cel mai bun stranier din Italia. Aşa a fost să fie. A fost Chelsea, am avut un început extraordinar”.