În săptămâna în care se însoară a treia oară, Mutu a acceptat oferta FRF.

Adrian Mutu (38 de ani), cel mai bun marcator din istoria naţionalei, la egalitate cu Hagi – 35 de goluri, a anunţat la Digisport că schimbă locul de muncă. ”Briliantul” va părăsi funcţia de manager general de la Dinamo şi va merge la Federaţia Română de Fotbal.

”Am luat o decizie, iar mâine voi merge la Dinamo și le voi strânge mâna celor de acolo pentru că de marți voi începe treaba la Federația Română de Fotbal. În niciun caz nu voi fi director sportiv, va fi un post ceva pe relații internaționale. Voi fi lângă Cosmin Contra la națională dar nu în sensul tehnic, voi lucra în administrație. Sper să nu fie doar o mutare de imagine pentru federație. La nivel de administrație mi se pare că lucrurile merg bine la FRF. Sper să facem treabă bună acolo, iar EURO 2020 să fie un obiectiv pe care să îl atingem”, a spus Mutu, la postul Digi Sport.

Acesta a adăugat că se desparte în relații bune de clubul Dinamo. ”Am stat un an la Dinamo și cred că am făcut lucruri bune pentru că am câștigat și un trofeu. Eu mă despart prieten de Dinamo, cei de acolo au înțeles alegerea mea (n.r. — de a pleca la FRF). Vreau pe viitor să îmbrățișez cariera de antrenor, așa că nu se știe când voi colabora din nou cu Dinamo”, a precizat fostul internațional.

În vârstă de 38 de ani, Adrian Mutu a fost instalat în funcția de director general al FC Dinamo la 12 octombrie 2016.

”Marți e întâlnirea finală dintre domnul Burleanu și Adi. Am fost toți trei la o discuție, acum două zile. S-au pus toate amănuntele la punct. Va fi atașat echipei naționale, va avea un rol de imagine pentru echipa națională și de relații cu exteriorul. O să îl pună la treabă Cosmin, în relația specială pe care o au ei doi, în relația cu președinții. Adi e cunoscut și îi cunoaște cam pe toți. Cu jucătorii care joacă afară, cu anumite lucruri care intersează înaintea unui meci al echipei naționale”, a declarat Mihai Stoichiță la Euro Fotbal, în direct la Digi Sport.

„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii
Recomandări
„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii

”Bineînțeles, va lucra și în echipa mea, îl voi folosi în relația cu teritoriul, în observarea jucătorilor de la juniori. Eu nu am numai Comisia Tehnică, ci tot ce reprezintă tehnică, în calitate de director al sectorului tehnic al Federației. Răspund de școala de antrenori, de departamentul de scouteri, antrenorii echipelor naționale, absolut toți. Multitudinea de probleme are nevoie și de mai mulți oameni. Președintele a decis că e benefică această colaborare cu Adi Mutu și așa zic și eu. E un imens fotbalist al României și încercăm să atragem în jurul nostru valori ale fotbalului românesc. Acum sunt înconjurat de ei și mă mândresc că pot să stau cu ei la masă”, a mai spus Stoichiță la Digi Sport.

România va juca două meciuri amicale în noiembrie, a afirmat ”Lippi”.

Mutu, despre meciul Danemarca – România 1-1.

”Jocul nostru defensiv a fost bun, dar ofensiv nu a fost atât de bun. Am vorbit și cu Cosmin după meciul cu Kazahstan și îl întrebam, de curiozitate, despre posesie. Suntem un popor cu jucători cu talent, dar ne trebuie și disciplină și o anumită filosofie de joc care ne-a lipsit. Echipei României îi lipsește posesia. Sărim peste construcție și poate că de aceea și suferim, ar trebui să ținem mai mult de minge, probabil, să respire și cei din apărare și să urce pentru a ajuta ofensiva.

Stanciu nu poate să joace în fața apărării, nu e postul lui, clar. El se descurcă mai bine în spatele vârfului. Îl lasă pe Hoban singur, echipa adversă profită de aceste spații și avem probleme. Dacă nu se accidenta Pintilii, juca el acolo și Stanciu putea juca în atac.

Andone ar trebui să se adapteze, să intre mai mult în jocul echipei. Deja are vreo 20 de meciuri și un gol, e mult prea puțin pentru un atacant. Mai ales că avem nevoie cu disperare să marcăm”, a precizat Mutu.

Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale
Recomandări
Dosarul Colectiv: Nicio șansă ca autoritățile să mai fie trase la răspundere penală pentru intervenția haotică din 30 octombrie 2015 sau pentru decesele din spitale

Mutu, imaginea echipei naționale, Marius Stan – la Dinamo

Altfel, Dinamo ia în calcul aducerea lui Marius Stan, 60 de ani, unul dintre cei mai experimentați oameni de fotbal disponibili, care s-ar plia excelent pentru postul lăsat vacant de Mutu.

Fost președinte la Oțelul și primar al orașului Galați, Stan a fost o piesă importantă în cadrul conducerii clubului în sezonul 2010-2011, la finalul căruia formația de pe Dunăre a luat titlul, Supercupa și a mers în grupele Champions League. Marius Stan a mai fost dorit și în septembrie anul trecut, înainte ca Mutu să vină la echipă.

Citiți și Adrian Mutu și-a vândut nunta! Suma pe care o va obţine „Briliantul” e secretă

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Știrileprotv.ro
Ce a spus operatoarea care a introdus biletul câștigător la Loto 6/49 despre românul care a luat premiul de 9,5 mil. euro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Cel mai dezvoltat oraș din România. Aici se mută din ce în ce mai mulți tineri. Sunt oportunități bune, viață frumoasă și locuri de muncă mai bine plătite
FANATIK.RO
Cel mai dezvoltat oraș din România. Aici se mută din ce în ce mai mulți tineri. Sunt oportunități bune, viață frumoasă și locuri de muncă mai bine plătite
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Observatornews.ro
Nicio soluţie la 15 luni de când imaginile cu gravida din Urziceni, care năştea pe trotuar în faţa spitalului, au şocat România. Reacţia ministrului Sănătăţii
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale
HOROSCOP
Horoscop 16 noiembrie 2024. Peștii ar putea să se lase prinși, fără să-și dea seama, în capcana unor abordări superficiale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI