“V-am mai spus, cand am venit in Anglia am fost perfect constient de riscurile pe care mi le asum. N-am mai jucat niciodata in cariera mea atat de multe meciuri, cate presupune campionatul din Insula intr-un sezon. Pana acum s-au adunat peste 40 de meciuri, in conditiile in care la Parma, de exemplu, am jucat de 40 de ori intr-un an intreg. Am dureri la inghinali de multa vreme, de aceea dupa fiecare partida am nevoie de o perioada de refacere mai lunga. Din cate am inteles, este vorba de publagie, iar doctorii clubului mi-au spus ca asta apare din cauza suprasolicitarii”, a povestit Adi, care va face un examen medical complex maine dimineata. Ceea ce este cert e ca “Briliantul” nu a fost oprit in lotul cu care antrenorul Claudio Rannieri a abordat derby-ul londonez de ieri, de pe terenul lui Tottenham.
Conform unor informatii ale presei italiene, Mutu s-ar putea intoarce in Italia, la Juventus, la schimb cu Del Piero. Impresarul sau, Andrea Pretti, a negat totul: “Am vorbit cu sefii britanicilor si nu mi-au spus nimic despre intentia de a-l vinde pe Mutu. In acest moment, patronul lui Chelsea e mai interesat sa gaseasca un inlocuitor pentru Ranieri decat sa faca afaceri cu fotbalisti”.