În sfârşit, Adrian Mutu l-a convins pe David Platt şi l-a titularizat, duminică, după mult timp, la Pune City în derby-ul cu liderul FC Goa.
Internaţionalul român de 37 de ani i-a răsplătit cu un gol foarte important încrederea tehnicianului englez. Adrian Mutu a marcat pentru 2-2, în ultimele secvenţe ale partidei, cu un voleu spectaculos, cu stângul, de la 15 metri. Mai exact, în minutul 90+4.
Pune City a deschis scorul în minutul 32, prin Lyngdoh, dar oaspeţii au preluat conducerea graţie reuşitelor brazilienilor Rafael Coelho Luiz (34) şi Jonatan Lucca (44).
Formaţia lui Mutu a acumulat 14 puncte, după nouă etape, şi rămâne la un singur punct în spatele liderului FC Goa, echipă pregătită de legendarul brazilian Zico, fost campion mondial cu Selecao.
Antrenorul David Platt l-a lăudat pe eroul său salvator: „Nu a fost un joc de noroc pentru Mutu. Putem vedea cu toți calitatea lui. El a ratat câteva zile de antrenament la mijlocul săptămânii. Deci, cu trei jocuri în șase zile – Chennai, Kerala și Goa – jucătorii de pe banca de rezerve au făcut foarte puține antrenamente. După jocul cu Goa, Mutu a ajuns să joace 90 de minute. Cred că a făcut asta mai mult cu capul decat cu picioarele. Cred că face suficient pentru a începe un meci și să reziste”, a spus Platt.
Cu toate astea, eroul meciul a fost declarat brazilianul Lucio, căpitanul celor de la FC Goa, care a primit de la organizatori un cec de 50.000 de rupi, echivalentul a 700 de euro.
Adrian Mutus late goal rescued a crucial point for FC Pune City in #PUNvGOA.Watch the exclusive post-match reaction from the Romanian hitman. #LetsFootball
Posted by ISL- Indian Super League on 8 Noiembrie 2015