În contextul în care informaţiile apărute în ultimele zile păreau să-i fie favorabile lui Adrian Mutu (31 de ani), procurorul Raffaele Guariniello (68 de ani) doreşte începerea urmăririi penale împotriva atacantului român, vinovat de a fi consumat sibutramină, substanţă interzisă în Italia.
Cazul de dopaj în care este implicat Adrian Mutu poate lua din nou o întorsătură nefavorabilă fotbalistului român. Prestigiosul cotidian Gazzetta dello Sport a anunţat, ieri, că Raffele Guariniello, cunoscut în Italia drept “procurorul antidoping”, intenţionează să declanşeze urmărirea penală împotriva atacantului Fiorentinei. Magistratul invocă în sprijinul acestei acţiuni faptul că “Briliantul” a consumat sibutramină, o substanţă interzisă în UE, deci şi în Italia.
Avocatul fotbalistului respinge ipoteza
Cu toate acestea, intenţia lui Guariniello nu a avut darul să-l sperie pe Nino DAvirro, unul dintre avocaţii lui Mutu în recentul scandal de dopaj. “Este o ipoteză lipsită complet de fundament din punct de vedere juridic”, a declarat reprezentantul fotbalistului român. Dacă planul lui Guariniello va fi pus în practică, atacantul român riscă, în cel mai rău caz, să primească o amendă usturătoare.
![De ce bate pasul pe loc dosarul doctoriței care a luat mită de 926 de ori în timpul pandemiei. Medicul Venera Vatan a „făcut” peste 48.000 de euro din vaccinarea „la chiuvetă”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/190x190/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_5c6e9e989eab9747631faefae85d9732.jpg)
Raffaele Guariniello a investigat condiţiile suspecte în care au murit mai mulţi fotbalişti italieni începând din anii 70, stabilind că aceste decese au fost cauzate de administrarea unor medicamente în cantităţi mari.
A fost combinat cu amanta lui Terry?
Cotidianul italian La Repubblica a scris, ieri, că Adi Mutu a fost unul dintre fotbaliştii care au avut relaţii cu modelul francez Vanessa Perroncel (28 de ani)!
Aceasta a devenit unul dintre protagoniştii ultimului scandal amoros de la naţionala Angliei, după ce presa a dezvăluit că a rămas însărcinată cu John Terry, în perioada în care era logodnica lui Wayne Bridge, fostul cţchipier al lui Terry la Chelsea. Terry încearcă să evite un divorţ costisitor de Toni Poole, care a aflat toată povestea şi i-a cerut despăgubiri de separare în valoare de 11.000.000 €.
Bridge s-a despărţit de Vanessa, care umblă pe la tabloidele britanice, pretinzând minimum 300.000 € pentru a-şi vinde povestea. Ieri, The Sun a dezvăluit că franţuzoaica s-a mai culcat cu alţi cinci foşti sau actuali jucători ai londonezilor.
![Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bdb8aa688f9594d1883724f7c5b83c99.jpg)
![„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_38b820998ed12974b30b56880eb11cf3.webp)
![Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a2bad3e7269f1057ba424799f89509cd.jpg)
![Cu ce personaj istoric poate fi asemănat Donald Trump. Cum s-a repetat istoria după 175 de ani](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_558f1eda72f254b52e299b032bb4f21a.png)
![INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3f0cb0e2d9eab9e74d568bd5e4099da3.jpg)
![Vedetele din România fac scut în jurul Alinei Sorescu, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Bravo!”. Mesajul Andreei Bălan s-a viralizat pe internet! Dana Săvuică, Ioana Ginghină sau Carmen Brumă au reacționat și ele](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_fe8363acb5eefa8435ce43ee2a8d8e67.jpg)
![Salariul unui român, şef pe un vas de croazieră în Franţa: "Câștig cât un director de bancă"](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_6b632de5636650661615b2b76fa5c7c4.jpg)
![Horoscop 15 februarie 2025. Balanțele au în față o zi agreabilă, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, chiar și în compania acelorași persoane](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/300x200/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_5d1e3361c989b00593fe24d6384b4cec.jpg)