n ianuarie 2005, la doar trei luni după scandalul dopajului cu cocaină de la Chelsea, Mutu ajungea la Juventus, club la care familia lui Gaddafi era şi e puternic implicată financiar. Lafico, firmă de investiţii controlată de dictatorul Libiei şi de fiul său, Al Saadi, deţine 7,5% din acţiunile grupării torineze, pentru care a plătit 16.000.000 de euro în 2002. În plus, între 2002 şi 2007, principalul sponsor al echipei a fost grupul petrolier Tamoil, aflat în proprietatea statului libian.
La Torino a câştigat 1.000.000 de euro
O parte din banii pompaţi de cele două firme controlate de familia Gaddafi era folosită pentru salariile jucătorilor, printre care s-a numărat şi Mutu. Mai mult, e posibil ca sumele puse la dispoziţia clubului de libieni să fi fost utilizate la transferul atacantului român de la Chelsea. “Numai din mişculaţia de la transferul lui Mutu, Luciano Moggi (n.r. – fostul director general al lui Juventus) şi Alessandro Moggi (n.r. – fostul impresar al lui Mutu) şi-au luat 4.000.000 euro. Au aşteptat parcă problema cu cocaina, l-au adus gratis pe Mutu, i-au dat un salariu de mizerie faţă de Anglia, 1.000.000 de euro”, declara impresarul Giovani Becali, în 2009.
„Le scot ochii celor care vor să ne fure”
Conducătorul Libiei, Muammar al-Gaddafi, a ţinut să avertizeze că mii de oameni vor muri, în cazul unei intervenţii străine, precizând: “Le scot ochii tuturor celor care vor să ne fure ce e al Libiei!”. Altfel, MAE a decis să evacueze Ambasada României din Tripoli. O aeronavă militară românească a plecat, în această dimineaţă, spre capitala Libiei şi va repatria, în cursul zilei de astăzi, personalul diplomatic.

 
 

Urmărește-ne pe Google News