Universal Sport Management, firma de impresariat a fotbalistului Adrian Mutu si a Anei Maria Prodan, vedeta postului Romantica, nu a ramas indiferenta la campania lansata de Kanal D pentru alinarea suferintelor copiilor sarmani.
Cazul unei familii cu 8 copii din Tulcea a atras atentia si l-a sensibilizat pe decarul nationalei, Adi Mutu. Atacantul Fiorentinei, impreuna cu Ana Maria Prodan, partenera sa de afaceri, au decis sa-i ia sub aripa lor protectoare pe micuti si pe parintii acestora, care din munca de pe camp nu-si pot asigura un trai decent
Au donat cateva mii de euro, hainute si rechizite
Pentru inceput, cele doua vedete le-au cumparat copiilor hainute de iarna, rechizite, piese de mobilier si jucarii si le-au donat o suma de ordinul catorva mii de euro. Mai mult, Adi a trimis din Italia o copie fidela a echipamentului sau de joc si un poster urias cu autograful sau, in timp ce Ana Maria le-a daruit copiilor o fotografie inramata, de asemenea cu autograf, si o trusa de farduri pentru fetite. De Sarbatori, micutii vor avea asigurate din partea firmei Universal Sport Management bradul si masa de Craciun. Kanal D a surprins momentul in care oamenii au primit din partea Anei Maria Prodan darurile, urmand a difuza emisiunea in apropierea Craciunului.