Andrei Petrişor, patronul firmei ARPFARM, cu sediul în Timişoara, unica importatoare legală a produsului “Capsula de slăbit”, acuză o altă societate din Bucureşti, SC Natural Green Life, că a importat suplimente nutritive contrafăcute, contaminate cu sibutramină. Adrian Mutu ar fi folosit un produs fals şi astfel ar fi ajuns în situaţia de a pica de două ori testul antidoping la meciurile din Serie A.

Produsul are ambalaj identic cu originalul sport

“Produsul importat de către noi a fost testat la cel mai mare laborator din Germania şi nu conţine sibutramină. Din păcate, suplimentul nutritiv distribuit de noi a fost falsificat şi redistribuit pe piaţă într-un ambalaj identic cu al nostru. Trei dintre persoanele implicate în acest scandal ştiu, pentru că au fost reţinute anul trecut de DIICOT”, a declarat Andrei Petrişor.

Societatea bucureşteană acuzată de bănăţean că i-a făcut concurenţă neloială are sediul într-un bloc de pe Şos. Vitan nr. 119. Însă, la adresa respectivă, această firmă nu a fost de găsit, însuşi administratorul imobilului mărturisind că acolo nu funcţionează nici o firmă importatoare de medicamente.

Petreceri în Vitan

Sătul să fie urmărit de paparazzi ori de câte ori vine în Bucureşti, Adrian Mutu a hotărât să devină mai discret. Conform revistei Star, pentru a-şi proteja intimitatea, Adi preferă mai nou să petreacă alături de tovarăşii săi într-un apartament din zona Mall-ului Vitan. Locuinţa aparţine celui mai bun prieten al atacantului, Alex, şi a costat în jur de 300.000 de euro. Pe acolo se perindă diverse domnişoare, dar şi Adi Cristea, protagonist şi el, alături de Mutu, în scandalul declanşat înaintea meciului cu Serbia, când cei doi jucători au petrecut într-un restaurant, în compania a două domnişoare, la ore târzii.

«Am analizat originalul!»

Graţiela Vâjâială, preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping, crede că e dificil de crezut că produsele contrafăcute ar fi putut fi confundate cu originalul. “Am făcut analiza pastilelor, exista un număr de lot şi am constatat prezenţa sibutraminei. Nu credem că sunt atât de multe produse contrafăcute”.

Gigi Becali nu uită şi nu iartă: «Îl blestem»

Gigi Becali a mărturisit că îşi doreşte ca Adi Mutu să fie depistat pozitiv şi cu cocaină, în cazul în care nu îi va returna împrumutul de 75.000 de euro: “Vreau ca Mutu să scape, ca să-mi dea datoria de 75.000 de euro. Dacă nu mi-o dă, data viitoare să-l găsească iar cu cocaină! L-am blestemat atunci, pac, şi-a rupt genunchiul, pac, şi-a rupt cotul, acum, pac, sibutramină! O să scape acum, dar dacă nu-mi dă banii o să ia Vitamina C şi o să iasă amfetamină la control!”, a ameninţat Becali. Referitor la motivul împrumutului, Gigi s-a ţinut de glume: “Erau bani pentru medicamente”.

Urmărește-ne pe Google News