VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Printre vișinii goliți de rod cărora le fac umbră doi nuci mari, Ionel Mecheș (n. 21.04.1954) își transportă ultima stivă de ziare, primită luna trecută. I le reține cineva la un chioșc din Arad, iar o dată pe lună merge după ele. Casa este chiar mai veche decât arhiva, iar în grajd sunt aliniate, milimetric, tonele de rafturi, dulapuri și saci cu ziare. Majoritatea sunt de sport.

Toți avem sau am avut câte un hobby. Dar să te ții de o
muncă începută în 1968, fără a fi remunerat pentru asta, atunci chiar înseamnă
ceva. O realizare despre care merită să știe cât mai multă lume.

Interlocutorul nostru ne spune cum a fost posibilă acumularea
unei astfel de arhive, într-o perioadă care a depășit o jumătate de veac: ”Pasiunea și perseverența au făcut posibilă
această muncă. Era nevoie de continuitate, odată ce am început să țin această
statistică, de aceea nu am renunțat. Nu m-a obligat nimeni. Dacă mă ajută
Dumnezeu și voi trăi 100 de ani, până atunci îmi voi completa statisticile
despre Liga 1, UTA și naționala României, deși țin cu Brazilia. Și încă un
amănunt important: aveam mereu un aparat de radio cu mine, iar etapa se juca la
aceeași oră. Meciurile nu se întindeau pe durata a trei sau patru zile
”.

Abonat la 9 ziare și reviste

Ziarele au fost sursa caietelor și a însemnărilor lui
Mecheș. Când rata câte o transmisie radio, suna a doua zi pentru a afla
marcatorii meciurilor din prima divizie. De radio se leagă o statistică de care
pasionatul este mândru.

“Din
68 și până astăzi, am notat cine a comentat la Radio România Actualități
meciurile de fotbal ale primei noastre divizii. Chiar și în armată, la drapel,
stăteam cu arma în mână și cu radioul în buzunarul de la veston și ascultam
etapa
”, se mândrește tânărul pensionar arădean.

Maculatura și-a făcut loc în grajdul de odinioară. Totul a
fost așezat cu meticulozitate, ca pentru o expoziție. Seamănă cu un muzeu. “După facultate, am primit repartiție în
orașul Ștei, fost Dr. Petru Groza, din județul Bihor. Eram abonat la nouă ziare
și reviste. Lunar veneam acasă, la Târnova și aduceam arhiva. Pe urmă, din 83,
când m-am angajat la Strungul Arad, stăteam la un cămin de nefamiliști, iar
toată camera era plină cu ziare. Până la începutul anilor 2000 am adunat un
camion de ziare. Am încărcat cinci ore și alte trei a durat descărcatul
”,
precizează cel care îl consideră pe Ștefan Auer drept cel mai bun fotbalist
arădean, după trofeele cucerite. Acesta a jucat în echipele naționale ale
Ungariei și României, a fost de șase ori campion cu Ujpest Budapesta, cu care a
câștigat Cupa Europei Centrale (Cupa Mitropa), în care a fost golgheter cu 10
reușite, dar și patru Cupe ale României cu Rapid București.

Altă dată, când mi-am completat caietele cu informațiile care îmi lipseau, din perioada 1946-1966, am stat în bibliotecă două săptămâni, de la ora opt dimineața la opt seara!”,

spune cu cerbicie pasionatul colecționar și statistician deopotrivă.

Cele mai interesante date din arhiva lui Mecheș

@ din cele 42 de selecții la naționala României, Gheorghe
Albu a avut 39 consecutiv, record național;

@ Coloman Braun Bogdan, primul antrenor emerit din fotbalul
românesc, campion național și câștigător al Cupei României ca antrenor la UTA,
a fost totodată și primul antrenor din istoria echipelor Steaua și Dinamo.

@ Francisc Ronnay, cel care a marcat primul gol al echipei
naționale a României, pe 8.06.1922, în meciul câștigat cu 2-1 la Belgrad, cu Iugoslavia,
a antrenat în 1944 echipa Nagyvaradi Atletikai Klub (CAO Oradea), care a
devenit prima echipă din afara Budapestei câștigătoare a campionatului Ungariei!

@ arbitrul arădean Mihai Popa a fost, în 1963, primul
arbitru român purtător de ecuson FIFA.

@ Balasz Hoksary a câștigat nouă campionate ale României, dintre care șase cu Chinezul Timișoara și trei cu Ripensia Timișoara.

10
cărți așteaptă lumina tiparului

“Această comoară poate să dispară într-o
clipă. Un inconștient ar putea să-i dea foc, fără să știe ce documentație am
aici. Am 10 cărți scrise, dar nu le-am putut publica din lipsă de bani. Nu am
găsit sponsori. Un almanah complet al fotbalului românesc ar avea o mie de
pagini, fără fotografii! Complet, cu toți jucătorii de la fiecare echipă, din
fiecare sezon, cu număr de prezențe și goluri, cu antrenorii care s-au perindat
pe la echipe pe parcursul fiecărui sezon competițional. Încă nu există așa o
carte
”, este visul neîmplinit
al lui Ionel Mecheș. Și adaugă, la plecarea echipei Libertatea: ”Să scrieți neapărat că Flavius Domide (342
de meciuri pentru UTA în Divizia A) a fost primul român care a marcat pe
stadionul Maracana din Rio de Janeiro, în turneul naționalei României din 1970,
desfășurat în America de Sud, înainte de Campionatul Mondial din Mexic
”.
Asta, da, pasiune!

Arhiva
lui Ionel Mecheș

Revista Sport 1958 – 1994

Revista Fotbal 1966 – 1974

Ziarul Sportul – colecția completă

Fotbal Vest – colecția completă

Gazeta Sporturilor, ProSport, Flacăra roșie, Observator
arădean – ziare strânse timp de câteva decenii.

Urmărește-ne pe Google News