Noiembrie 1989. Regimul Nicolae Ceaușescu își trăia ultimele zile. În toată această perioadă, Nadia Comăneci, se pregătea de cursa vieții.
Sportiva care obţinuse primele note de 10 la o ediţie a Jocurilor Olimpice era gata pentru un drum lung. În 1989 avea 28 de împliniţi pe 12 noiembrie, iar aceasta și-a plănuit fuga luni de zile. Până să treacă clandestin graniţa în Ungaria și ajungând apoi în Austria și Statele Unite, Nadia a făcut zeci de drumuri de recunoaștere la Sânicolau Mare, alături de fratele ei.
„Când am fugit am sărit vreo șapte garduri ghimpate şi n-aveam voie să ieşim la şosea pentru că eram într-un loc în care nu era picior de om. Cei care conduceau maşina au spart un far, că era noapte şi ne-au spus: «Nu ieşiţi decât dacă vedeţi o maşină cu un singur far!». Zici că povestesc un film din 007.
Nici măcar nu mă gândeam la pericolele pe care le avem! La un moment dat ne-au spus nu faceţi gălăgie, când treceţi graniţa nu vorbiţi şi dacă vă somează cineva nu alergaţi că vă împuşcă! Dar cred că noi eram inconştienţi de toată chestia asta! Era ideea de a ajunge la final! Era ideea de libertate, cred că era atât de mare dorinţa de libertate încât nu mai conta nimic! Era ori asta, ori o viaţă cum era acasă!”, a povestit Nadia Comăneci într-un interviu acordat pentru Antena 1.
Pe 2 decembrie ajungea la New York. Zeci de televiziuni au așteptat-o în America! Pe 28 decembrie 1989, cei de la CNN au reuşit să o pună în legătură cu mama și cu fratele ei.
Cei doi au fost scoși din casă și urcați pe un bloc unde îi aștepta echipa CNN. Erau speriați și se temeau că s-ar putea să fie ultimele lor de viață! Că urmează să fie executați la fel ca Nicolae Ceușescu, care fusese executat trei zile în urmă.
„Iar acum un reportaj special în această dimineață. Gimnasta care a venit în Statele Unite ale Americii la începutul lunii, campioana olimpică Nadia Comăneci, nu a reușit să-și contacteze familia din România, având în vedere că Revoluția a început la sfârșitul acestei săptămâni. Astăzi o avem pe Nadia în sediul nostru din New York, iar pe mama și fratele ei în București”
Mesajul prezentantatorului de la CNN în 89:
Cum a decurs dialog de cinci minute dintre Nadia la New York și mama și fratele acesteia în București
Nadia: – Alo, mama! Alo?
Mama Nadiei: – Da, mămică! Da, fetiță.
– Ce faci?
– Ce să fac, mamă? Ce faci tu?
-Ce să fac. Am vrut să văd ce faceți voi că n-am putut să vorbesc cu voi.
– Da…
-Linia a fost ocupată! Voi ce faceți?
-Nadia, ce faci mami, ești bine?
– Eu sunt bine… Voi sunteți bine?
– Da, mamă!
-Fratele Nadiei: – Nadia, auzi, mă? Ce faci, păsărică?
Nadia: – Ce faci, Adi?
-Păsărică!
-Mama Nadiei: – Nadia, auzi mămică. Au scris aici pe statuie la Universitate că Nadia Comăneci este împușcată de un terorist. Am fost foarte îngrijorată de tine…
-Nadia: – Dar nu este adevărat!
-Fratele Nadiei: – E un frig aici de mori!
-Nadia: – Lasă… Bine că sunteți sănătoși!
Mama Nadiei: – Fetiță. Auzi, mami. Ai auzit ce a fost aici, da?
Nadia: – Da, da. Am văzut tot!
-Nadia! Am trecut mamă prin multe necazuri! Am trecut prin multe necazuri!
-Nu contează. Acum sunteți bine.
-Am avut probleme mari.
-Cu Securitatea?
-Da, da… Am avut zile și nopți întregi… Bine că ești sănătoasă.
-Și voi la fel! Aștept să vă văd.
-Mamă poți să ne dai telefon!
-Acum merge telefonul?
-Încearcă! Ne-a dat drumul la telefon.
-Bine! O să vă dau telefon.
-Fetiță…
-O să vorbim, da!
-Fratele Nadiei: – Sună-ne seara să vorbim și noi mai multe. Am să-ți zic multe chestii și să-mi povestești cum a fost cu granița…
-Nadia: – Dar de la ce a pornit toată Revoluția asta?
-S-a sătura lumea…
-Așa de-odată după ce-am plecat?
-Din cauza mitingului! Nu mai rezista lumea…
-Mama Nadiei: – Auzi! Ai făcut un pas bun!
-Nadia: – Abia aștept să vă văd. O să ne-auzim la telefon.
-Fratele Nadiei: – Mă, noi te-așteptăm să vii. Vreau să-ți spun un lucru! Au vrut să-ți ia casa, să-ți ia medaliile.
Nadia:- Să-mi ia medaliile?
– Da…
– Dar sunt acasă medaliile?
-Da, da, sunt acasă. Eu am de gând să facem o cameră. Știi cum s-o facem? Să punem toate medaliile pe perete, gen muzeu. Două camere, gen muzeu.
-Foarte bine.
-Mama Nadiei: – Nadia?
-Nadia: – Da, da…
-Au venit și la mine mi-au făcut inventarul și mi-au pus sechestru!
-Pe casă?
-Da, da… Acum unde stai?
-Eh, principalul e că ești sănătoasă. Bine, mamiță, ne mai suni, fetiță!
-Da, da. Vă sun. Sunt fericită că am vorbit cu voi.
-Nadia, salutări de la toate prietenele tale.
-Îmi pare bine.
-Și de la rude.
-Da…
-Nadia, tu unde ești?
-În New York!
-În New York?
-Da…
Fratele Nadiei: – Abia aștept să ne vedem să facem un șpriț d-ăla ca pe vremuri.
Nadia: – Da, da. Vă pun și vă sun diseară!
S-a întors după 5 ani la București pentru nuntă!
Ajunsă în America a reluat legătura cu Bart Conner, fost gimnast și el, dublu campion olimpic în 1984, la Los Angeles, și s-a mutat în Oklahoma.
Cei doi s-au logodit în 1994 și s-au căsătorit 2 ani mai târziu, la București. După 5 ani Nadia revenea acasă! Nașul celor doi a fost premierul de atunci, Adrian Năstase.
Cred că visul oricărei gimnaste este să lase ceva în urmă! Eram micuţă în faţa lumii, dar aveam o experienţă de 8 ani în gimnastică! E vorba de mândria românului pentru că la acel moment noi am fost cei mai buni din toată lumea! Spre sfârşit de anii 60 nici nu existau prea multe sporturi pentru fete, îţi dai seama ce noroc!
Nadia Comăneci:
Da, dormeam în bucătărie! Eu şi probabil jumătate din ţară, deci nu numai eu! Descurcă-te! Nu putem în două, trei camere, dormim unde putem! Important este să fim împreună, familia era importantă! Sunt supravieţuitori românii pentru că facem din ce nu avem! Suntem creativi, găsim soluţii, niciodată nu ne-am împotmolit în ceva!”, a mai povestit Nadia pentru Antena 1.
„Am văzut 1.00, m-am uitat la colege, am zis că e greşit panoul sau că ceva e în neregulă cu panoul. Şi am zis fie ce-o fi! Unu nu are cum să fie că n-am făcut de unu! Cred că o mare parte din generaţia de astăzi nici nu-şi imaginează cum este şi cum a fost pentru mulţi! Aveam alimente pe raţie, aveam căldură doar noaptea, nu-ţi permiteai să încălzeşti toată casa pentru că ne-aveam cu ce să plătim”
Nadia Comăneci pentru Antena 1 despre momentul de la Montreal: