Antrenor-wow

Românca de 57 de ani a deschis, practic, evenimentul de luni seară de la Monte Carlo, alături de prezentatorul James Marsden. Mai întâi, actorul, originar din Oklahoma, acolo unde trăiește în prezent fosta gimnastă, i-a cerut sfaturi Nadiei cu privire la modul cum ar trebui să prezinte și să se comporte la gala din Principat.

Comăneci a venit, l-a calmat, l-a îmbărbătat, enumerându-i palmaresul de la Hollywood, după care a sosit momentul culminant care a făcut deliciul asistenței. După cum se observă și în filmulețul postat în social media, James a pătruns pe scenă cu o serie de flic-flacuri ca la gimnastică! Personalitățile din public au fost impresionate, iar Alessandro Del Piero i-a acordat nota 10 chiar. Nadia n-a vrut să pară la fel de entuziasmată, i-a acordat doar nota 9. Cu un surâs angelic, românca părea că-i spune din priviri că ea rămâne, totuși, pentru totdeauna „the Perfect 10”.

În fața cui a pierdut Simona Halep

Nadia a impresionat asistența prin ținuta de la eveniment, o rochie roșie peste care a așezat în anumite momente un sacou elegant. S-a pozat alături de Prințul Albert, de Katarina Wit sau de David Coulthard, neratând o fotografie-amintire alături de Novak Djokovic, marele câștigător al premiului de sportivul anului 2018.

Nadia s-a fotografiat cu câștigătorul galei, Novak Djokovic

În ceea ce o privește pe Simona Halep, tenismena a ratat premiul de sportiva anului în detrimentul gimnastei Simone Biles. Considerată un adevărat fenomen al gimnasticii mondiale, americanca de 21 de ani a avut un sezon de excepţie, câștigând 4 medalii de aur, una de argint şi una de bronz la CM. Printre câștigătorii diverselor premii s-au enumerat Naomi Osaka, revelația anului, Arsene Wenger, premiu pentru întreaga carieră, echipa națională de fotbal a Franței, campioana mondială din Rusia, fiind apreciată drept cea mai bună formație din sport în 2018.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News