La sfârşitul meciului Rapid – Steaua 1-3, disputat sîmbătă seară, în Giuleşti, în prima etapă din sezonul 2014-2015 al Ligii I la fotbal, Nicolae Manea a precizat că ar putea părăsi postul de preşedinte al clubului de lângă Podul Grant. ”Nu ştiu dacă rămân la Rapid, să vedem ce se va întâmpla. Deocamdată, sunt aici. Eu am contract cu Rapid trei ani, ce ofertă să aştept? Eu am venit aici când a fost greu. Dacă nu e nevoie de mine, plec. Nu am un obiectiv, obiectivul meu este să facem o echipă bună. Am mare încredere în domnul Moraru, sunt convins că va face lucruri bune, va schimba ceva. Am înţeles că Ionel Ganea are o listă cu jucători, ne vom decide asupra ei”, a spus Nae Manea.
Oficialul rapidist a comentat şi obiectivul pe care noul acţionar majoritar al Rapidului i l-a fixat antrenorului Ionel Ganea: 17 puncte în 10 partide. ”Cât priveşte contractul lui Ganea, sunt cam multe puncte, dar dacă nu le facem, ne ducem. Situaţia ar fi fost aceeaşi pentru oricine ar fi venit. Nu l-am întrebat pe patron ce buget are, dar a zis că va aduce salariile la zi”, susţine Manea.
Despre meciul cu Steaua, preşedintele Rapidului a precizat: ”Am făcut o primă repriză foarte bună, dar, din păcate, primele două goluri ale Stelei au fost oferite de noi prin erori grave, de începători. Acolo s-a rupt echilibrul jocului. Steaua putea să marcheze mai mult pe final, a avut experienţă mai mare, valoare mai mare, aici s-a făcut diferenţa.
Nici cu pregătirea fizică nu suntem puşi la punct. Până a venit răspunsul de la TAS, noi am stat, nu ne-am pregătit. Trebuie să aducem urgent jucători, pentru că nu putem duce campionatul aşa”.