Libertatea: Cum stai cu pregătirea fizică?

Nana Falemi: Sunt bine. După ce am ratat pregătirea de iarnă, din cauza unei dureri la tendonul achilian, am reluat antrenamentele din februarie. Am început pregătirea fizică cu nişte atleţi din Mediaş.

Care este atmosfera la Mediaş?

Este în regulă, având în vedere că suntem pe locul 15 în clasament. Ar putea fi şi mai bună, pentru că băieţii din lot sunt comunicativi şi foarte veseli, mai ales oltenii. E spectacol cu ei!

Este tentat să joace în Arabia Saudită

Ai accepta să joci în Arabia Saudită?

Aş juca, am fost şi în China. Nu este visul meu să joc acolo, dar este o experienţă. Poţi să priveşti partea bună a lucrurilor: câştigi bine, joci fotbal şi eşti înconjurat de o civilizaţie aparte, interesantă!

Te deranjează întrebările legate de retragerea ta din sport?

Da, e una din întrebările care survin din ignoranţă. Am aceeaşi bucurie de a mă antrena şi de a juca, pe care o aveam atunci când eram copil, pe teren. Fizic, sunt mai bine decât în toţi anii de până acum. De 16 ani mă antrenez, vacanţă de vacanţă, cu atleţii olimpici, lucru ce mă ajută enorm. Nu am nici slăbiciuni.

După părerea ta, câţi ani crezi că vei mai putea juca fotbal la cel mai înalt nivel?

De când jucam la Steaua am fost printre primii la pregătirea fizică. Aşa sunt şi acum. La Petrolul, obişnuiam să fac cantonamentele de iarnă cu saci de nisip la picioare, până când Ion Marin m-a zărit şi m-a pus să scot greutăţile. În China, îi băteam la alergări pe mai tinerii mei colegi. Sabin Ilie chiar ajunsese să pună pariu pe mine. După ce au văzut cum mă antrenez pe teren şi la sală, chinezii îmi spuneau Superman.

Când o să te opreşti?

Şi la Mediaş, actuala mea echipă, în cantonamente şi la antrenamentele fizice, nu prea îmi pune nimeni probleme. Asta mă ajută în teren să îmi domin adversarii direcţi. Eu nu concurez cu nimeni, doar cu mine. Încerc mereu să mă autodepăşesc. Când o să încetez să vreau lucrul ăsta, înseamnă că trebuie să mă opresc!

 
 

Urmărește-ne pe Google News