Lider al echipei alături de Marco Tempestini, Bogdan Marișca a declarat pentru ”Libertatea”: ”Facem parte din acea categorie a sportivilor care își doresc întotdeauna victoria. Nu putem să o obținem întotdeauna, dar plecăm cu acest gând. Ne place provocarea. Suntem aici pentru a câștiga. Rămâne de văzut la toamnă, când vom număra bobocii. Ce ne dorim cu siguranță este ca echipa să iasă campioană. Cred ca forța noastră este unitatea grupului. Eu și Sebastian Itu ne dorim să ieșim campioni la clasa noastră. Măcar să prindem podiumul. Vom încerca să luăm puncte în fiecare etapă”.
La Raliul Brașovului, care se desfășoară în acest weekend, Napoca Rally Academy este reprezentată de următoarele echipaje: Marco Tempestini / Dorin Pulpea, Simone Tempestini / Sergiu Itu, Bogdan Marișca / Sebastian Itu, Dani Ungur / Toni Avram și Florinel Tincescu / Iulian Nicolaescu. Competiția a debutat vineri și se încheie astăzi, sâmbătă, 23 martie.