”Nu ne așteptam să fie simplu. A fost parcă și mai greu. Băieții au dovedit forță și am câștigat. Tensiunea s-a ridicat puțin. S-au întâlnit două echipe bune, pe fizic, și mai ies și scântei. Gabi Mureșan a ieșit la pauză plin de sânge, dar este în afara oricărui pericol.
În momentul acesta, obiectivul este de a ne clasa între primele trei. Noi avem o echipă foarte bună. Ne vom pune la punct cu totul în această pauză, cu jucătorii care au venit mai târziu.
Să fim realiști și să ne gândim doar la podium. Știm să gestionăm astfel de momente”, a declarat Răducan, la Digi Sport.