Ca o mare parte dintre sportivii ce reprezintă România, astăzi, la marile competiții, Halep și Mitu s-au născut după căderea comunismului, în septembrie 1991. Prima pe 27, în Balanță, cealaltă pe 22, în Fecioară. S-au format, așadar, într-o perioadă de libertatea deplină, însă și extrem de zbuciumată și cu o diminuare a susținerii sportului de către stat. Tocmai de aceea, Irina Begu spunea despre ea și colegele de generație că s-au născut ”din nimic”.
Pașii Simonei și Andreei s-au întersectat, pentru prima dată la nivel înalt, în 2007, când Mitu a disputat prima ei finală de turneu ITF, la București, pierzând-o (6-7/5, 0-6) în fața lui Halep. Un an după aceea, disputa lor a avut cam același deznodământ (0-6, 3-6). Ulterior, Simona a câștigat turneul junioarelor de la Roland Garros, urcând până pe locul 2 WTA. Mitu, în schimb, și-a văzut evoluția încetinită de accidentări, ea scoțând capul în lumea mare a tenisului abia în iulie 2014, când s-a calificat pe tabloul principal de la Wimbledon. Cu adevărat, însă, s-a făcut remarcată în aprilie trecut, la meciul de Fed Cup din Canada, când a învins-o pe Eugenie Bouchard. Și mai ales în prima săptămână de la Roland Garros, când le-a elimina pe Karolina Pliskova, favorita cu numărul 12, și pe Francesca Schiavone, câștigătoarea din 2010 a turneului parizian.
Diferența între ele o fac titlurile și banii
Mitu și Halep au crescut amândouă pe zgură, însă, paradoxal, astăzi ele par a fi mai atrase de jocul pe suprafețe rapide. Ambele lovesc mingea cu mâna dreaptă, folosesc cu iscusință reverul cu două mâini. Avantajată de talie (e mai înaltă cu șase centimetri), Andreea servește mai tare și are lovituri mai fluide – spune că forehand-ul e cel care-i place cel mai mult. Simona, în schimb, deși a mărturisit că lovitura ei favorită este serviciul, dispune de un bagaj tehnic mai bogat. O altă asemănare între Halep și Mitu este că amândouă au antrenori români. Simona pe Victor Ioniță, Andreea pe Adrian Marcu. Și, în plus, ele preferă un joc agresiv.
În privința jucătorilor de tenis favoriți, gusturile sunt împărțite. Halep îi are pe listă pe Justine Henin și Roger Federer, iar Mitu le-a nominalizat pe Jelena Dokic, Patty Schnyder, surorile Williams, Jennifer Capriati și Martina Hingis. Marea diferență dintre ele o fac, însă, poziționarea în clasamentul mondial, numărul turneelor WTA câștigate și banii obținuți din sport. Iar la aceste capitole, Halep este net superioară (vezi tabelul alăturat).
În privința hobby-urilor, numărul 3 mondial iubește muzica, filmele și handbalul, îi plac pastele și sucul de portocale, se simte bine la Paris, iar turneul ei favorit este cel de la Roland Garros. Andreei, în schimb, îi place să meargă la cumpărături și să iasă cu prietenii. Atrasă de lumea modei, ea spune că dacă n-ar fi jucat tenis i-ar fi plăcut să devină avocat.
Astăzi, în jurul orei 18.30, Andreea Mitu va juca cu belgianca Alison Van Uytvanck (21 de ani / 93 WTA). Dacă va învinge, ea va deveni a treia româncă după Cîrstea și Halep care atinge faza ”sferturilor” la Roland Garros, în ultimii șase ani.
Andreea Mitu vs Simona Halep
Loc WTA (înainte de Paris): 100 3
Titluri WTA simplu: 0 11
Titluri WTA dublu: 0 0
Titluri ITF simplu: 14 6
Titluri ITF dublu: 11 4
Premii în bani: 259.263$ 8.718.089$
Victorii la simplu: 264 294
Înfrângeri la simplu: 134 140
Victorii la dublu: 120 43
Înfrângeri la dublu: 85 45