Inaugurarea Tenis Club Curtea de Argeș s-a bucurat de prezența unor invitați de seamă: legenda tenisului românesc Ilie Năstase, alături de George Cosac, președintele FRT şi fost jucător de Cupa Davis, Ioan Cozma, directorul Dr. Oetker România (brandul care sponsorizează numeroase turnee din Curtea de Argeș și din toată țara) şi Gheorghe Borțan, președintele Tenis Club Curtea de Argeș.



Ilie Năstase i-a făcut fericiți pe copiii argeșeni pasionați de tenis, cu care a jucat un meci la dublu alături de George Cosac. Actorul Victor Yila a comentat partida cu mult entuziasm, reușind să bucure întregul public prin intervențiile sale pline de umor și de energie.

”Nasty” s-a arătat bucuros de crearea unui astfel de centru sportiv, de mare importanță nu doar pentru comunitatea locală, ci și pentru întreaga țară: ”N-am avut norocul, atunci când am fost președintele Federaţiei Române de Tenis, să inaugurez o bază sportivă atât de frumoasă. I-am văzut și pe cei mici, care sunt foarte entuziasmați. Ar trebui să existe mai multe cluburi de acest tip. Din păcate, Ministerul Sportului și Federația Română de Tenis nu au întotdeauna astfel de bugete. Oameni ca domnul Cozma, care au investit, sigur că fac diferența”.

”Simona poate să câştige titlul la Wimbledon”

În ceea ce privește tenisul românesc, Ilie Năstase crede că Simona Halep este un model pentru mulți dintre copiii îndrăgostiți de tenis, ea fiind o sursă de inspirație și pentru tinerii prezenți la Tenis Club Curtea de Argeș. Mai mult, ”Nasty” îi prezice Simonei o performanţă de excepţie: ”Poate să câştige titlul la Wimbledon. Simona a demonstrat că are calităţile necesare ca să ajungă până în ultimul act al unui turneu de Grans Slam”.

Ceorge Cosac, președintele Federației Române de Tenis, subliniază și el impactul unei asemenea investiții: ”E un moment foarte important pentru această zonă și pentru Curtea de Argeș. Vrem să fim alături de cei care investesc nu numai resursele financiare, ci și resursele umane. Cred că domnul Ioan Cozma este piesa principală din acest angrenaj care a dus la construcția acestei baze de sănătate și de performanță, în același timp”.


Despre competiția Press Cup Dr. Oetker și inaugurarea bezei sportive, președintele Tenis Club Curtea de Argeș, Gheorghe Borțan, afirmă: ”Press Cup este o competiție în care au avut loc meciuri, întâlniri spectaculoase și viu disputate între jurnaliștii pasionați de sportul alb. Prezența legendarului Ilie Năstase, fost numărul 1 mondial, la inaugurarea Bazei Sportive Tenis Club Curtea de Argeș a adunat un număr record de spectatori.

Ne-am bucurat că am avut drept invitați personalități de seamă precum George Cosac, președintele Federaţiei Române de Tenis, și Ioan Cozma, un susținător activ al tenisului românesc. Mulțumim și reprezentanților orașului Curtea de Argeș, Florin Tecău și Ninel Diaconu, pentru sprijinul de care au dat dovadă și pentru prezența lor la acest eveniment important pentru tenisul românesc”.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să vizitați site-ul www.tenisclub-curteadearges.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News