Mircea Sandu, preşedintele FRF, şi-a sărbătorit, miercuri seară, ziua de naştere într-una din sălile de protocol care se găsesc în Rin Grand Hotel, din Bucureşti.
La eveniment au fost prezenţi peste 100 de invitaţi, apropiaţi şi colaboratori ai „Naşului”, însoţiţi de neveste sau prietene. Printre aceştia i-am remarcat pe Lupescu, Pădureanu, Prunea, Borcea, Nicu Gheară sau Balaci. Nu au lipsit nici selecţionerul Victor Piţurcă şi nici Dumitru Dragomir, deşi relaţiile acestora cu preşedintele FRF nu au fost tocmai cordiale în ultima vreme. După ce i-au înmânat cadourile, invitaţii s-au aşezat la mese pentru a ciocni un pahar în cinstea lui Mircea Sandu şi pentru a degusta preparatele culinare. Ei au rămas impresionaţi de amfitrioanele petrecerii, Lisa şi Raluca, soţia, respectiv, fiica oficialului FRF, prima foarte jovială, cea de-a doua, elegantă, îmbrăcată într-o rochie roşie, care a atras toate privirile.
Urmărește-ne pe Google News