Cristian Costache face analiza României fără Victor Pițurcă! Naționala cu mimică schimbată

Satisfăcuți de victoria transformată în revanșa luată în fața urmașilor lui Jennings și Whiteside, ne-am îmbăta cu apă rece omițând modestia evidentă a unei formații de care ne-am temut, până la urmă, doar prin prisma recentului succes de la Budapesta. Rudimentari și parcă la ani-lumină distanță de trupa ce-i dă și astăzi coșmaruri lui Lucescu senior, băieții lui Michael ONeill n-au trecut pe aici decât pentru a avea de unde să se întoarcă acasă.

Confirmându-mi-se prima parte a raționamentului, Danemarca urma să dea, precum în procesele cu jurați, verdictul. Victorios în Serbia și instalat în fruntea grupei de calificare la Euro 2016, bătrânul Morten Olsen (pe care, ca să respectăm adevărul istoric, Iordănescu îl îngenunchease totuși în dubla manșă Steaua-Anderlecht, din primăvara lui 1986) și-a permis luxul de a renunța la câțiva dintre titularii de la Belgrad. De partea cealaltă, Iordănescu a făcut, la rândul său, câteva schimbări, dând senzația că acceptă provocarea unui banal joc de verificare, și nu pe cea a altei revanșe peste ani, adusă cu înverșunare în discuție.

Poate subiectiv, rămân la părerea că testul cu Danemarca a fost cel elocvent. Diferența de valoare dintre cele două formații întâlnite de români a fost mai mult decât evidentă, chiar dacă scorurile, trase la indigo, ar putea sugera altceva. Și mi-aș permite să adaug un alt mare punct câștigat în cel de-al doilea joc. Bombardați cu teoriile depedendenței actuale de Sânmărtean, „magicianul”, „geniul”, „jucătorul fabulos” etc, ne-am trezit că ne putem descurca și fără un jucător altfel impresionant, dar a cărui cocoțare pe un soclu comparabil cu al lui Hagi nu-i/nu ne face bine. Repriza secundă, în care au venit și realizările absolut remarcabile ale lui Keserü, a mai dezumflat puțin această dezlănțuire mediatică.

Recomandări

De ce nu știu copiii noștri cine e pe tabloul „Cina cea de taină”: de ar fi fotbaliști sau trapperi le-ar ști și numele. Pentru prietenii mei creștini

Încercând să concluzionez, mă hazardez să ignor, deși nu-i corect, inspirația lui Iordănescu ori zilele de grație ale lui Papp sau Keserü și să vă propun o altă temă de bilanț. Sesizabilă încă din jocul de calificare și din ce în ce mai pregnantă de-a lungul amicalului cu Danemarca, impresia cea mai puternică a lăsat-o atitudinea în joc a echipei naționale. Până mai ieri, preferații lui Pițurcă transpuneau parcă, în teren, mimica încruntată, posacă de multe ori, schimonosită în destule alte rânduri, a antrenorului lor. Ascunse sub masca (scuza) „organizării riguroase” (mă obsedează, recunosc, acest termen pe cât de pretențios, pe atât de la îndemână în creat alibiuri), reprezentațiile tricolorilor demonstrau, în fapt, lipsă de încredere, teamă, închistare și, într-un final, valoare discutabilă.

Nu știu dacă sfătuiți de Iordănescu sau despovărați instantaneu de tensiunea continuă transmisă de pe margine, dar tricolorii au revenit la o respirație normală, continuată de o descătușare în joc poate condamnabilă în unele faze, dar benefică una peste alta. Eliberați din chingile unui mecanism ce-ți dă poate o iluzorie siguranță, băieții lui Iordănescu, aceiași cu cei ai lui Pițurcă, au dat frâu liber unui entuziasm pe care-l credeam pierdut și care ne poate readuce dacă nu la nivelul de acum 15-20 de ani măcar la cel al unui grup străbătând drumul dinspre și spre vestiare cu capul sus, fără teamă și fără pumnul plin mereu de antidepresive.

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, Libertatea vă urează Paște Fericit! Trimite și tu mesaje de Paște celor dragi în aceste zile de sărbătoare!
 

Urmărește-ne pe Google News