Allardyce, în vârstă de 61 de ani, îl va înlocui pe Roy Hodgson, care a demisionat după eliminarea surpriză în fața Islandei (2-1), în optimile de finală ale Campionatului European din 2016 organizat în Franța.

Fost jucător profesionist, Allardyce a devenit antrenor în 1991 și s-a aflat la comanda mai multor echipe engleze precum Newcastle, Blackburn sau West Ham United.

Venit în octombrie 2015 la Sunderland, el a reușit să mențină echipa în Premier League, cu un loc 17, și două puncte avans în fața primei retrogradate, Newcastle.

Tehnicianul, care a fost prezentat în urmă cu zece ani pentru funcția de selecționer, atribuită în cele din urmă lui Steve McLaren, s-a întâlnit săptămâna trecută cu membrii comisiei responsabile cu desemnarea noului selecționer.

Conform presei britanice, nominalizarea va fi oficializată în cursul zilei de joi de conducerea Federației engleze, notează Agerpres.

Celălalt candidat era Steve Bruce, antrenorul echipei Hull City, care a fost audiat și el.

 
 

Urmărește-ne pe Google News