Naționala feminină a României și-a recuperat punctele pierdute pe teren propriu în fața Bosniei și Herțegovina pe terenul celei mai valoroase echipe din grupă: Spania! Scor 3-0 (21, 23, 21) pentru fetele noastre. A fost un debut fericit pe banca României a antrenorului Nikolai Ivanov. După meciul cu bosniecelei, Mădălina Angelescu a fost demisă.
Bosnia-Herțegovina a trecut sâmbătă și de Letonia, pe teren propriu, 3-0, și are acum 5 puncte, fiind prima în clasament, urmată de România cu 4, Spania cu 3 și Letonia cu 0. Primele două clasate vor ajunge la Turneul Final. În etapa viitoare, pe 22 august, România va întâlni Letonia, la Craiova, de la ora 18:00, în timp ce Spania va juca tot acasă, cu Bosnia, de la ora 19:00.
După ce o echipă de club din România – Volei Alba Blaj – a ajuns în Final 4 Champions League la volei feminin, tricolorele vor să scoată și ele capul. Naţionala de volei feminin a ratat acum doi ani calificarea la Europene, după o dublă dramatică împotriva Ungariei.